Profesori universitari din Statele Unite, pensionari din Olanda, asigurători din Italia, bancheri din Elveția, jucători de pe bursa de la Copenhaga și Frankfurt sau ingineri IT sunt câțiva dintre cei care au plasat bani în fondurile de investiții implicate în investițiile în teren arabil în România. Astfel, zece fonduri de investiții cu operațiuni în România au ajuns să controleze în proprietate sau arendă 86.000 de hectare, suprafețe evaluate la 200 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF, ce au în vedere un preț mediu de 2.400 euro/ha. Portofoliul celor zece fonduri de investiții acoperă 1% din terenul arabil local sau 10% din totalul controlat de investitorii străini.Fondurile de investiții au pe piața locală strategii și apetit pentru risc diferite, însă toți sunt atrași de cifrele puse pe masa de lucru de agricultura locală: a cincea suprafață agricolă din Uniunea Europeană, terenuri fertile, ieșire la Marea Neagră, productivități în creștere pentru cereale și unele dintre cele mai mici prețuri pentru teren agricol din întreg blocul comunitar.
Miza este astfel una dublă, achiziția în prezent și vânzarea viitoare în speranța creșterii prețurilor sau construcția unor afaceri locale pe baza acestor terenuri având în vedere că în Vest ridicarea de la zero a unor businessuri similare ar fi „înghițit“ și de șapte-zece ori mai mulți bani.
„În astfel de vremuri turbulente, toată lumea aleargă după randamente“, explică Laurian Lungu, economist ce conduce firma de cercetare și analiză Macroanalitica.
Investitorii instituționali mizează astfel pe marjele de profit obținute din producția de cereale și de plante tehnice pe terenurile românești, dar și, în viitor, dintr-o posibilă creștere a prețurilor.
„Ei văd că sunt diferențe între prețurile terenurilor din România și media europeană, ceea ce îi face să spere că în viitor prețurile vor creștere“, mai spune Lungu. Pe hârtie calculele sunt simple, un hectar de teren arabil fertil în România poate fi achiziționat cu până la 5.000 de euro, în timp ce în Germania, Franța sau Italia prețul este și de patru ori mai mare. Subevaluarea vine însă la pachet cu specificul agriculturii locale: o piață deosebit de fragmentată, concurență acerbă pentru teren cu fermierii locali, evaziune fiscală sau infrastructură rutieră insuficient de dezvoltată. Totuși, regiunea agricolă a Mării Negre (România, Bulgaria, Ucraina, Rusia) este semnalată ca având unul dintre cele mai mari potențiale de creștere în următoarele decenii, acestea fiind și primele țări pe listă pentru a acoperi deficitul alimentar din nordul Africii și din Orientul Mijlociu.
Subevaluare a terenurilor în toată Europa de Est
Cotația terenurilor agricole este subevaluată în aproape toate economiile din Europa de Est atunci când prețurile sunt comparate cu cele din vestul continentului. În regiune prețurile terenurilor agricole ajung să fie și de zece ori mai mici, interesul fondurilor de investiții pentru a specula pe această diferență de preț este evident. O bună parte din fondurile de investiții prezente local au și operațiuni în alte țări din regiune.
Spre exemplu, britanicii de la Spearhead sunt prezenți, atât în România, cât și în Polonia, Cehia sau Slovacia, danezii de la FirstFarms mai au o fermă de vaci în Slovacia, focusul pe Europa de Est fiind comun și cu cel al olandezilor de la RaboFarm.
În regiune, România se află pe una dintre ultimele poziții în ceea ce privește prețul mediul al terenurilor cu un nivel de 2.400 euro/hectar, similar cu cel din Bulgaria.
Spre comparație, în Polonia, o piață agricolă similară cu cea locală, prețul mediu al terenului arabil este de 8.000 de euro/hectar, iar în Slovacia este de 4.000 euro/hectar, potrivit datelor strânse de ZF.
Prețuri mai mari după comsare
Fragmentarea terenurilor, lipsa actelor de proprietate și a cadastrului sunt câteva dintre motivele pentru care prețul terenurilor este mult mai redus decât cel din economiile mature al Europei. În consecință, fără siguranța asupra proprietății, niciun investitor instituțional nu se arată dispus să direcționeze masiv fonduri în astfel de plasamente.
Totuși, în următorul exercițiu financiar ce va începe anul viitor sunt prevăzute 500 de milioane de euro prin Fondul Social European pentru a demara un program integrat de cadastru, ce ar urma să accelereze procesul de comasare.
„Am o problemă despre acest discurs despre comasare. Dar voi ați ales acest model în 1990, să dați pământ la oameni care n-au avut niciodată. Nu poți să forțezi pe cineva acum să vândă. Nu putem forța comasarea terenurilor. Este o problemă de cerere și de ofertă“, a spus ieri Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN, la un eveniment public, potrivit agenției Mediafax.
În România sunt 13,5 milioane de hectare de teren agricol, din care 8,5 milioane de hectare de teren arabil.
Proprietarii țin la sertar actele în speranța unui boom al prețurilor
Proprietarii de teren agricol din România s-au așezat în poziții de expectativă și evită să se angajeze în tranzacții în condițiile în care speră ca prețurile să se încadreze pe o pantă ascendentă odată cu liberalizarea totală a pieței funciare, spun fermierii locali.
„Am achiziționat 250 de hectare de teren arabil cu 1 milion de lei în acest an, am preluat cât am putut pentru că proprietarii nu sunt dispuși acum să vândă, renunță la teren doar cei care au nevoie de bani lichizi“, explică Liviu Dide, directorul economic al Agrointer Teleorman, o fermă de 6.000 de hectare.
Până în urmă cu câțiva ani proprietatea asupra terenului agricol nu a fost o prioritate în lista de investiții a fermierilor având în vedere că ei s-au extins și au consolidat suprafețe cu ajutorul contractelor de arendă. Această metodă a fost preferată pentru că este mult mai puțin costisitoare decât varianta achiziției.
Spre exemplu, un fermier poate plătit și 170 euro/ha/an pentru arendă, în timp ce pentru a prelua în proprietate suprafața sunt necesare de zece ori mai multe fonduri.
Presiunea pentru a accelera achiziția de terenuri a apărut în ultimii cinci ani odată cu avansul prețurilor la materiile prime, dar și pe fondul creșterii competiției locale între fermierii români și intrarea jucătorilor străini în producția agricolă autohtonă.
Proprietatea asupra terenului este elementul de bază din orice business agricol având în vedere că în afacerile cu cereale sau semințe oleaginoase, acesta este singurul activ productiv. În lipsa proprietății, un fermier poate ajunge să piardă suprafețe în fața altui jucător sau să întâmpine difcultăți operaționale din cauza fragmentării unor suprafețe.
„Singurul nostru avantaj, al românilor, este că ne cunoaștem terenurile. Lupta dintre noi și străini este inegală. Odată ce vor putea achiziționa la liber teren vor putea accesa credite în străinătate în condiții mult mai avantajoase“, explică Gheorghe Lămureanu, administratorul Agroterra Import Export din Constanța, o fermă de 1.500 de hectare.
Pe piața funciară din România, adevărata miză în acest moment sunt terenurile agricole exploate în cadrul fermelor de subzistență, integrarea acestora în ferme comerciale și vânzarea ulterioară. Dacă un teren dintr-o fermă de subzistență de până la 5 hectare poate fi achiziționat sub 1.500 euro, aceeași suprafață într-o exploatație de peste 500 de hectare poate fi și de cinci ori mai scumpă.
Procesul este însă greoi în lipsa unui sistem integrat de cadastru și poate lua și până la doi ani până când noul proprietar transformă micile parcele într-o fermă comercială.
În România sunt 3 milioane de hectare exploatate în ferme mai mici de zece hectare și alte 2,8 milioane de hectare în portofoliul companiilor cu ferme mai mari de 500 de hectare.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.11.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu