Criza politică din Turcia dărâmă bursa de la Istanbul și lira turcească

Știrea a fost publicată luni, 30 decembrie 2013, 14:19 în categoria

Criza politică din Turcia dărâmă bursa de la Istanbul şi lira turcească Lupta tot mai aprigă

pentru putere dintre premierul Turciei Recep Tayyip Erdogan și sistemul judiciar transformă bursa de acțiuni a uneia dintre cele mai dinamice economii din lime în cel mai slab performer și scufundă moneda națională, lira turcească, la niveluri fără precedent, scrie Bloomberg.

Indicele Borsa Istanbul 100 s-a prăbușit cu 21% luna aceasta, dacă valoarea acțiunilor este exprimată în dolari, ducând declinul din acest an la 32% în contextul în care stabilitatea guvernului lui Erdogan este subminată de un scandal de corupție. Până acum trei miniștri au demisionat.

Scăderea bursei turcești este cea mai accentuată dintre cele ale unui număr de 90 de indici monitorizați de Bloomberg. Lira turcească s-a depreciat cu 6,3% de la începutul lunii, cel mai mare declin din lumea emergentă. Săptămâna trecută moneda se tranzacționa la minimul istoric de 2,1764 unități pe dolar.

Criza riscă să frâneze o economie care sub ghidajul lui Erdogan a înregistrat aproape un deceniu de creștere neîntreruptă în urma căreia Turcia și-a câștigat primul rating recomandat investițiilor de după începutul anilor 1990. Investigația, pe care Erdogan a catalogat-o ca fiind o încercare de lovitură de stat, întețește conflictul dintre guvern și adepții clericului islamist Fethullah Gulen, exilat în SUA, care au contacte influente în sistemul judiciar și în poliție. “Pericolele din Turcia devin tot mai evidente”, a explicat Arnab Das, analist la Das Capital.

Acțiunile Ihlas Holding, o companie de tip holding cu activități în domeniul construcțiilor, îngrijirii sănătății și educației, au scăzut cu 71% anul acesta, cea mai slabă evoluție dintre cele ale titlurilor din componența indicelui Borsa.

De asemenea, investitorii renunță la obligațiunile turcești în cel mai accelerat ritm din ultimii doi ani trimițând randamentele titlurilor cu scadența la doi ani la maximul ultimelor 23 de luni, de aproape 10,2%. Vânzările nete de obligațiuni turcești efectuate de investitori străini s-au situat la 1,9 miliarde de dolari în cele două săptămâni încheiate pe 20 decembrie, ceea ce a redus totalul deținut de aceștia la 54 miliarde dolari, cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, potrivit datelor băncii centrale. În mai totalul a fost de 72 miliarde dolari.

“Dacă randamanetele rămân ridicate mai mult timp și dacă moneda continuă să slăbească, atunci cu siguranță economia va avea de suferit”, consideră Julian Rimmer, analist la CF Global Trading U.K.

Investigația de corupție a devenit terenul de luptă dintre Erdogan și Gulen pentru controlul unei țări majoritar musulmane. Cei doi au pus anul acesta capăt unui parteneriat care a ajutat ca la conducerea țării să rămână din 2002 guvernul unui singur partid.

Ancheta scoate în evidență provocările pe care Erdogan le are în față înaintea alegerilor de anul viitor deoarece economia țării se bazează pe investiții străine pentru finanțarea deficitului de cont curent, cel mai mare din Orientul Mijlociu. Deficitul se va lărgi de la 6,1% din PIB anul trecut la 7,1% din PIB anul acesta, potrivit proiecțiilor guvernului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu