Cum a evoluat cursul de schimb marți dimineață

Știrea a fost publicată marți, 31 decembrie 2013, 15:20 în categoria

Cum a evoluat cursul de schimb marţi dimineaţă Cotațiile monedei naționale au deschis aproape de 4,4750 lei/euro ultima sesiune interbancară din acest an, iar în prima oră de tranzacționare au consemnat variații nesemnificative.

În jurul orei 10:15, schimburile se perfectau la 4,4730 - 4,4740 lei/euro, în creștere ușoară față de nivelul de luni din jurul orei 16:30, de 4,4710 - 4,4740 lei/euro.

Banca Națională a României (BNR) a publicat luni un curs de referință în creștere cu 0,42 bani, la 4,4639 lei/euro.

Leul s-a depreciat și în raport cu dolarul american, astfel că rata de referință leu/dolar american a urcat cu 1,53 bani, de la 3,2305 unități la 3,2458 lei/dolar. Cursul s-a plasat vineri la cel mai redus nivel din 31 octombrie, când dolarul a fost cotat la 3,2201 lei.

În același timp, cursul leu/franc elvețian a coborât ușor, de la 3,6419 lei/franc la 3,6406 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au coborât de la 1,16 - 1,66% la 0,9 - 1,4% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale au coborât și dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu