Fondul Proprietatea a reluat în forță răscumpărările: într-o săptămână a cumpărat acțiuni proprii de 49 mil. lei

Știrea a fost publicată marți, 3 decembrie 2013, 13:19 în categoria

Fondul Proprietatea a reluat în forţă răscumpărările: într-o săptămână a cumpărat acţiuni proprii de 49 mil. lei Fondul Proprietatea (FP) a reluat la începutul săptămânii trecute programul de răscumpărări, iar în cinci ședințe a răscumpărat acțiuni proprii în valoare de 49 mil. lei (11 mil. euro).

Numărul de acțiuni răscumpărate săptămâna trecută este de 60 de milioane, adică 10% din numărul de acțiuni cumpărate de fond în oferta de cumpărare de 600 mil. lei derulată până la jumătatea lunii noiembrie.

Acțiunile răscumpărate reprezintă aproape jumătate din tranzacțiile derulate pe Fondul Proprietatea în ultima săptămână.

Prețul titlurilor FP a crescut puternic în ultimele două ședințe (vineri și luni), atingând noi maxime istorice. Luni, prețul a urcat până la 0,86 lei. În deschiderea ședinței de marți, acțiunile FP pierdeau 0,7%, fiind cotate la 0,85 lei.

La acest preț, FP se tranzacționează cu un discount de circa 26% față de valoarea activului net pe acțiune (VUAN).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

0 comments :

Trimiteți un comentariu