Un grup de clienți ai Volksbank a câștigat irevocabil în instanță un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc și alte comisioane din contractele de credit, precum și modificarea unilaterală a dobânzii, decizia publicată miercuri de Tribunalul București vizând 315 contracte de credit."Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi", se arată în decizia Tribunalului București.
Judecătoria Sector 2, prima instanță de judecată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor care instituie dreptul băncii să revizuiască rata dobânzii în cazul unor schimbări semnificative pe piața monetară, precum și clauzele care instituie comisionul de risc, redenumit, după caz, comision de administrare.
"Credem că nimeni nu este în măsură să facă aprecieri asupra unor decizii ale instanțelor, fie ele negative sau pozitive. Există atât sentințe favorabile băncii, cât și sentințe precum cea în discuție, ceea ce ne face să credem că suntem încă departe de a avea o concluzie pe acest subiect. Ca și până acum, Volksbank respectă și pune în aplicare toate deciziile instanțelor și își asumă atât eșecurile, cât și victoriile", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentați ai băncii.
Prima instanță, a cărei hotărâre a fost menținută și de Tribunalul București, a calificat ca abuzive și clauzele care instituie următoarele comisioane, dacă sunt incluse în contract: comisionul de administrare garanții, comisionul de rezervă minimă obligatorie și comisionul monitorizare polițe de asigurare.
Totodată, instanța a decis că sunt abuzive clauzele care stabilesc obligația împrumutatului de a încheia contractul de asigurare cu o societate de asigurări parteneră sau agreată de bancă și dreptul băncii de a alege noua societate de asigurări care reînnoiește polița.
Judecătoria Sector 2 a considerat că sunt abuzive și unele clauze privind declararea scadenței anticipate.
Curtea a constat nulitatea absolută a clauzelor enumerate mai sus și, în consecință, a clauzelor din actele adiționale la convențiile de credit, din notificări sau din comunicările care au modificat tipul dobânzii din fixă în variabilă, în lipsa acordului împrumutatului în acest sens sau care au modificat rata dobânzii.
"Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc (după caz, redenumit comision de administrare credit), de dobândă majorată și de comision rezervă minimă obligatorie, de la data încheierii convenției de credit la zi. Respinge celelalte capete ale cererii, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 217 lei, pentru fiecare reclamant din tabel care nu a renunțat la judecată și nu a încheiat tranzacție, cu titlu de cheltuieli de judecată", se arată în decizia Judecătoriei Sector 2.
Grupul format din 580 de clienți a fost reprezentat de casa de avocaturã Piperea&Asocia;ții.
0 comments :
Trimiteți un comentariu