Evoluția tehnologiei i-a bucurat pe mulți, însă odată cu apariția de noi gadgeturi, intimitatea utilizatorilor devine aproape inexistentă, iar granițele spionajului din partea autorităților încep, de asemenea, să dispară, scrie Business Insider.
Ashkan Soltani, cercetător american de origine iraniană, a publicat recent un articol în Yale Law Journal, în care vorbește despre erodarea intimității americanilor, protejată de Constituția Statelor Unite, și despre cum al patrulea amendament ar trebui să echilibreze expansiunea puterii guvernului de a aduna informații despre cetățeni, bazată pe evoluția tehnologică rapidă.
Articolul include și un grafic care ilustrează costurile din ce în ce mai reduse ale supravegherii oamenilor cu ajutorul tehnologiei.
Potrivit graficului lui Soltani, este de 28 de ori mai ieftin să urmărești un suspect folosind un dispozitiv GPS decât să trimiți un echipaj de poliție să facă asta.
De asemenea, este de 53 de ori mai ieftin să monitorizezi telefonul persoanelor aflate în vizorul poliției decât să trimiți agenți sub urmărire.
Nu în ultimul rând, urmărirea unui telefon este de două ori mai ieftină decât cea folosind un GPS.
“Dacă înainte, barierele tehnologice și financiare asigurau o oarecare protecție în fața supravegherii la scară largă a guvernului, acum această protecție a fost eliminată de costurile reduse ale noii tehnologii de supraveghere. De îndată ce costurile vor fi aproape de zero, vom rămâne doar cu niște legi depășite”, spune Solanti.
Cât costă autoritățile americane să-și spioneze cetățenii. GRAFIC
Știrea a fost publicată sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 14:12 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu