În cadrul Programului Rabla 2013 s-au casat 19.846 de mașini mai vechi, potrivit datelor Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), dintr-un total de 23.000 de tichete disponibile. Dintre acestea, doar 13.385 de vouchere au fost folosite la achiziția unui autoturism nou, ceea ce înseamnă că aproape 6.500 de tichete au rămas nefolosite.
“Potrivit art. 8 din Ghidul de Finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului Auto Național, neutilizarea tichetului valoric în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la eliberarea sa, atrage decăderea proprietarului din dreptul de a beneficia de prima de casare. În consecință, după împlinirea termenului mai sus menționat, tichetul valoric devine nul”, au precizat reprezentanții AFM.
Ministerul Mediului a introdus în premieră perioada de valabilitate pentru tichete pentru a elimina piața gri a acestora care în 2012 a ajuns la un nivel atât de ridicat încât tichetele se tranzacționau cu o sumă aproape identică cu valoarea nominală a acestuia. Astfel, dacă în 2012 tichetul cu valoare nominală de 800 de euro era tranzacționat chiar și cu 700 de euro, în 2013 cu toate că valoarea voucherului a urcat la 1.500 de euro, pe piața gri acesta era tranzacționat chiar și cu mai puțin de 100 de euro.
Anul 2014 va fi ultimul cu un program Rabla care să susțină piața auto, potrivit membrilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care susțin că acesta ar trebui să demareze cel târziu din luna martie a acestui an pentru a influența pozitiv evoluția pieței.
Brent Valmar, vicepreședintele asociației a declarat anul trecut că 2014 are în continuare nevoie de un astfel de program deoarece condițiile economice vor fi la fel de dure cum au fost în 2013, iar pe măsură ce piațaa își va reveni, din 2015 statul să introducă un impozit anual calculat nu doar în funcție de capacitatea cilindrică a motorului cum este în prezent, ci în funcție de gradul de poluare al acestuia. Acest impozit ar veni ca o completare a timbrului de mediu intrat în vigoare în luna martie a anului trecut, dar care însă nu și-a îndeplinit rolul, în condițiile în care importurile de rable au urcat cu 30% la 220.000 de unități în 2013, în timp ce vechimea parcului auto a urcat spre 14 ani, față de 11ani în 2007.
Câte mașini vechi s-au casat în 2013 prin programul Rabla
Știrea a fost publicată joi, 9 ianuarie 2014, 22:28 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu