Cei aflați la conducerea marilor bănci occidentale la începutul crizei din 2007-2008 se reinventează pentru lumea de după criză, dar nu a venit încă vremea să îi iertăm, scrie Patrick Jenkins, editor la Financial Times.Luna aceasta, Sandy Weill, fondatorul vastului imperiu financiar Citigroup, cea mai mare victimă a crizei din Statele Unite, a reapărut în peisaj ca președinte al companiei de reasigurare Hamilton din Bermuda. Afacerea este specializată în acoperirea pagubelor produse de catastrofe.
Cu puțin înainte de Crăciun, Bob Diamond, care a fost dat afară de la Barclays în vara anului 2012 pentru implicarea lui în scandalul manipulării dobânzilor Libor în 2008, a reapărut cu un plan îndrăzneț de afaceri țintind piața africană. El s-a asociat cu omul de afaceri ugandez Ashish Thakkar și a revenit în centrul atenției indirect, totuși ostentativ, prin listarea vehiculului de investiții Atlas Mara pe bursa de la Londra.
La începutul anului trecut, Martin Sullivan, CEO al colosului de asigurări AIG în momentul în care acesta a ajuns în pragul falimentului având nevoie de un bailout pentru a supraviețui, a fost numit președinte al unei companii de asigurări a băncii britanice Lloyd’s.
Oare lumea iartă și uită?
Povestea nu este totuși atât de simplă. Pentru început, niciunul dintre cele trei personaje nu face mare lucru. Mai mult, niciunul dintre cei trei nu se află printre cei a căror reputație a fost cel mai grav lovită de criză. Comparativ cu unii dintre rivali, Barclays a ieșit din criză aproape nevătămată. Weill a încetat să mai fie CEO al Citi în 2003 (deși a rămas în poziția de președinte până în 2006), iar Sullivan a fost numit CEO la AIG cu un an înainte de criză, moștenind un imperiu bizantin imposibil de condus de la întemeietorul său Hank Greenberg.
Ei nu sunt primii care s-au reîntors. Unii dintre bancherii cu cea mai rapidă revenire pe scena financiară de după criză sunt, ironic, chiar cei care au fost cel mai vehement criticați pentru greșelile lor.
Marcel Rohner, acuzat de „ignoranță incredibilă“ de către o comisie parlamentară britanică, a plecat de la UBS într-o situație în care ai fi crezut că întreaga lui carieră va fi irevocabil compromisă. Cu toate acestea, acum trei ani Rohner a fost numit membru în consiliul rivalului elvețian al UBS, Union Bancaire Privée, una dintre cele mai mari bănci private din Elveția.
Alții s-au reabilitat rapid în afara sistemului financiar-bancar. La începutul anului 2008, după ce a fost aspru criticat și apoi demis din funcția de CEO al Merrill Lynch, Stan O’Neal a fost numit membru în consiliul de administrație al producătorului de aluminiu Alcoa.
Andy Hornby abia dacă a avut timp de o vacanță după ce a părăsit HBOS în momentul preluării acesteia de către Lloyds că a și fost numit CEO al grupului farmaceutic Alliance Boots, în 2009. El este acum CEO al companiei Coral.
Chiar și printre cei care s-au reinventat cu succes puțini pot pretinde că s-au reintegrat complet în rândurile celor mari și buni. Uitați-vă, doar, la lista delegaților invitați la sărbătoarea capitalismului de la Davos. Domnul Jenkins este acolo, la fel și domnul Diamond.
Revenirile, unele dintre acestea chiar de succes, depășesc în mod evident numărul situațiile contrare, de defăimarea și de oprobriu. Un singur șef de bancă, Stefan Ortseifen de la IKB din Germania, a primit pedeapsa cu închisoarea, care a fost însă doar de zece luni și cu suspendare pentru manipularea pieței. Marea majoritate a vechilor staruri pare nedispusă și incapabile să strălucească.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu