
Potrivit AFP, tehnica savanților elvețieni permite transferarea acestor sisteme electronice flexibile pe orice suport - folii de plastic, frunze de copaci, piele umană, textile și chiar folii cu bule pentru împachetat -, adaptând în același timp grosimea și proprietățile circuitelor, în funcție de scopul pentru care acestea sunt utilizate, afirmă autorii acestui studiu publicat în revista Nature Communications.
Această metodă constă în crearea unei rețele electronice pe un strat dublu de peliculă polimeră, "care poate fi apoi desfăcut selectiv pentru a îndepărta suportul de fabricație, permițând transferul și adeziunea pe aproape orice fel de suprafață, ca și retragerea circuitului după folosire", spun cercetătorii elvețieni.
Pentru a-și exemplifica descoperirea, inginerii elvețieni au transferat în laboratorul lor o membrană echipată cu senzori și tranzistori transparenți pe o lentilă de contact din plastic - disponibilă în comerț -, iar circuitul lor a avut o grosime ce depășea cu puțin un micron.
Tranzistorii au rămas funcționali și după suprapunerea lentilei peste un ochi artificial, iar senzorii au putut să măsoare presiunea intraoculară - un parametru ce poate fi folosit pentru depistarea glaucomului.
"Această lentilă de contact inteligentă este doar unul dintre numeroasele exemple de posibilități pentru acest tip de sistem. Senzori solari ultraușori, dispozitive implantabile, piele inteligentă și textile electronice ar putea figura la rândul lor în rândul aplicațiilor viitoare ale lor", au declarat autorii studiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu