Forumul Economic Mondial de a Davos s-a încheiat sâmbătă pe o notă de optimism moderat al participanților privind perspectivele economice globale din acest an, relatează Financial Times.În sesiunea de închidere a forumului, reprezentanți ai băncilor centrale și alți lideri de instituții financiare și de afaceri au recunoscut existența riscurilor din economiile emergente și piețele financiare, dar consideră că perspectivele sunt mai bune decât acum câțiva ani.
"Cred că putem fi de un optimism moderat în privința perspectivelor globale", a spus guvernatorul băncii centrale din Japonia, Haruhiko Kuroda.
El a arătat că economia SUA va crește probabil cu peste 3% în acest an și cel viitor.
"Europa își revine în sfârșit. Japonia la rândul ei face progrese semnificative. În India, China, precum și în Indonezia și alte țări, ratele de creștere economică se vor menține probabil la niveluri ridicate", a arătat Kuroda.
Directorul general al fondului de investiții BlackRock, Larry Fink, a fost mai prevăzător în ceea ce privește evoluției pieței.
"Experiența dată de evoluția pieței în ultima săptămână va fi reprezentantivă pentru întregul an. Cred că volatilitatea va fi mai mare. Asta nu înseamnă că la sfârșit ne vom afla într-o situație proastă…dar va fi un pic de instabilitate", a spus Fink.
Vicepreședintele comisiei pentru planificare din India, Montek Singh Ahluwalia, a spus că India nu are de ce să se teamă de retragerea măsurilor de stimuloare de către Rezerva Federală (Fed) din Statele Unite, în pofida dificultăților provocate de această perspectivă, anul trecut.
El a arătat că India este în prezent într-o poziție mult mai bună, pentru a rezista reducerii achizițiilor de obligațiuni de către Fed.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a arătat că, în afară de redresarea pe care o așteaptă în acest an, este îngrijorată de riscurile legate de necesitatea finalizării reformelor din sectorul financiar, la fel de imprtante ca riscurile generate de retragerea măsurilor de stimulare ale Fed. Un alt motiv de îngrijorare este riscul deflației în zona euro.
Optimismul moderat al liderilor economici, politici și de afaceri nu a mai fost exprimat la un Forum de la Davos din 2007.
0 comments :
Trimiteți un comentariu