Nissan va lansa propria versiune de taxi negru londonez. Cum va arăta modelul japonezilor. Galerie Foto

Știrea a fost publicată luni, 6 ianuarie 2014, 21:03 în categoria

Nissan va lansa propria versiune de taxi negru londonez. Cum va arăta modelul japonezilor. Galerie Foto Nissan a prezentat luni propria sa versiune a emblematicului taxi negru londonez, care va fi lansată în decembrie, înaintea unei variante electrice, relatează AFP.

Constructorul auto japonez prezentase deja în 2012 un vehicul cu această destinație, care a fost între timp modificat după consultări cu primăria londoneză și autoritatea pentru transporturi a municipalității.

Taxiul se va baza pe o platformă existentă, NV200, construită la Barcelona și Spania, și va fi dotat cu un motor pe benzină de 1,6 litri și cutie de viteze automată.

Caroseria a fost reproiectată pentru a respecta caietul strict de sarcini pentru taxiurile londoneze și a permite efectuarea unor viraje strânse.

Nissan s-a angajat că noul model va fi mai puțin poluant decât taxiurile diesel care circulă în prezent în capitala britanică, majoritatea construite de The London Taxi Company, salvată de la faliment și devenită filială a grupului chinez Geely.

Compania germană Mercedes-Benz a lansat la rândul ei un taxi negru londonez, Vito.

Nissan dezvoltă și un taxi cu motorizare electrică, e-NV200, care ar urma să fie lansat la Londra înainte de 2020.

În Londra există circa 25.000 de șoferi de taxi licențiați. Aceștia sunt însă afectați de concurența, după liberalizarea pieței, venită din partea minitaxiurilor, mașini obișnuite care pot transporta pasageri doar la comandă și cu un tarif fix.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anca Dumitrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu