
Potrivit datelor oficiale, la metroul londonez au fost înregistrate 5.280 de cazuri de furt în perioada 1 noiembrie 2012 - 31 octombrie 2013. După toate aceste cazuri, doar 170 de persoane au fost condamnate, notează Daily Mail, subliniind că 52 la sută dintre autorii furturilor care au fost condamnați sunt români.
Pe locul al doilea sunt britanicii, urmați de imigranți din Jamaica, Slovacia, Algeria, Letonia, Somalia și Bulgaria.
Cu toate acestea, autoritățile dau asigurări că rata infracționalității în sistemul de transporturi este foarte redusă. "Riscul de a fi victima unei infracțiuni în timpul călătoriilor în sistemul public de transport este cel mai mic de până acum", afirmă Phil Hufton, un reprezentant al Poliției metroului londonez.
0 comments :
Trimiteți un comentariu