Turcii de la Cosmopolis investesc încă 18 mil. euro în proiectul din Ștefănești care ajunge la 1.700 de locuințe

Știrea a fost publicată joi, 23 ianuarie 2014, 01:04 în categoria

Turcii de la Cosmopolis investesc încă 18 mil. euro în proiectul din Ştefăneşti care ajunge la 1.700 de locuinţe Familia Buyukhanli din Turcia, dezvoltatorul ansamblului rezidențial Cosmopolis din comuna Ștefănești situată la nord de Capitală, intenționează să finalizeze anul acesta lucrările la 400 de apartamente în cadrul proiectului în urma unei investiții de 18 milioane de euro. Proiectul cuprinde în prezent 1.300 de apartamente și vile, după ce anul trecut au fost finalizate 260 de unități. Rezultatele comerciale obținute anul trecut – când au fost vândute 250 de locuințe și alte 70 de unități au fost închiriate – le dau încredere dezvoltatorilor să continue investiția.

“Vom investi în Cosmopolis aproximativ 18 milioane de euro în acest an. 2013 a mers foarte bine, iar pentru 2014 considerăm că există piață, având obiective care presupun creșteri pe toate palierele – locuințe finalizate, dezvoltarea generală a Cosmopolis și mai multe contracte încheiate”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO al Opus Land Development, firma prin intermediul căreia este dezvoltat proiectul Cosmopolis. Coldwell Banker, firma care se ocupă de vânzarea locuințelor din proiect, și-a propus pentru acest an comercializarea a 360 de locuințe, prețurile fiind cuprinse între 32.000 de euro plus TVA pentru un studio și 110.000 de euro plus TVA pentru o vilă cu o suprafață construită de 125 mp.



Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.01.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu