Creșterea economică a României a fost anul trecut probabil "mai aproape" de 3%, peste estimarea Guvernului, ca urmare a recuperării consumului în trimestrul al patrulea, a declarat ministerul Bugetului, Liviu Voinea.
"După primele nouă luni avem creștere de 2,7%, iar pentru sfârșitul anului va fi între 2,5% și 3%. Dacă am avut o recuperare a consumului, și avem motive să credem că am avut, mai ales în decembrie, atunci putem ajunge mai aproape de 3%", a declarat, marți, Voinea într-un interviu acordat Bloomberg la o conferință organizată de Euromoney la Viena.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internațional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României "undeva în primăvară", după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze, din cauza unei dispute asupra introducerii unei accize la carburanți, documente care încheiau evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Economia a crescut cu 4,1% în trimestrul al treilea, cel mai rapid avans din ultimii doi ani, susținută de exporturi și recolta agricolă bună.
România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI și Uniunea Europeană, din care nu intenționează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.
Precedenta scrisoare de intenție și una nouă, care ar urma să fie discută în ianuarie, ar trebui să fie aprobate împreună în primăvară, a spus ministrul.
"Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este în derulare. Chiar și în absența unei scrisori aprobate, implementăm toate măsurile. Același lucru este valabil și pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problemă, deoarece evaluările lor sunt la câte șase luni, iar în ianuarie va fi prima", a declarat Voinea.
Board-ul FMI a amânat în decembrie discuția privind evoluția acordului cu România. Autoritățile române nu pot trimite documentele necesare fără a fi semnate de către președintele Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB și o creștere economică de 2,7%, mai mare decât cea prognozată.
Pentru anul trecut, Guvernul, FMI și Comisia Europeană au anticipat o creștere economică de 2,2%, după ce inițial ținta a fost fixată precaut la 1,6%.
Voinea: Creșterea economică a României a fost anul trecut "mai aproape" de 3%, peste estimarea Guvernului
Știrea a fost publicată miercuri, 15 ianuarie 2014, 01:06 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu