
Acțiunile producătorului de energie Nuclearelectrica București (SNN) au pierdut ieri 2,6% din valoare și au atins un nou minim de la listarea companiei pe bursă din toamna anului trecut. Ultima tranzacție realizată cu aceste acțiuni s-a realizat la un preț de 9,84 lei/unitate, cu 12% sub prețul plătit de investitori cu ocazia ofertei publice de listare, de 11,2 lei/titlu.
Ieri s-au derulat pe piață tranzacții cu acțiunile Nuclearelectrica în valoare de 1,08 mil. lei. De la începutul anului aceste acțiuni au înregistrat unul dintre cele mai mari declinuri din piață, de aproape 10%.
Acțiuni de urmărit azi
Transelectrica București (TEL) după ce agenția de rating Moody’s a îmbunătățit perspectiva de rating a producătorului de energie de la „negativ“ la „stabil“. Acțiunile Transelectrica au câștigat ieri 0,5%.
Titlurile SIF Transilvania (SIF3) după ce doi insideri din cadrul companiei au fost raportați că au cumpărat luni un pachet de acțiuni din piață.
Acțiunile Băncii Transilvania (TLV) care au suferit ieri una dintre cele mai mari corecții din piață, de 3,5%, și au anulat câștigul de la începutul anului.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.02.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu