Stiri pe scurt din business internațional

Știrea a fost publicată marți, 4 februarie 2014, 10:40 în categoria

Stiri pe scurt din business internaţional Anul acesta ar putea fi unul al marilor realizări pentru Polonia în ceea ce privește exploatarea și explorarea gazelor de șist

, spune ministrul polonez al mediului Maciej Grabowski, citat de publicația locală Warsaw Business Journal. Numărul puțurilor forate va crește, iar Polonia va începe extracția gazelor de șist la scară comercială până la sfârșitul acestui an, a adăugat Grabowski. Depozitele de gaze de șist din Polonia sunt estimate undeva la 350-760 miliarde de metri cubi. Ministrul mediului a mai spus că va prezenta guvernului propunerea de modificare a legii minelor săptămâna aceasta. Agenția locală de audit NIK atrăgea atenția

într-un raport că dacă se menține actuala rată a testelor de forare, faza de explorare a gazelor de șist ar putea dura aproximativ 12 ani și arăta că întârzierile în îmbunătățirea legislației care reglementează producția gazelor neconvenționale vor determina companiile să își limiteze activitatea din Polonia.

Bulgaria este pe cale să inițieze campanii de promovare a turismului în șase state europene, printre care România, Rusia și Ucraina

, în condițiile în care numărul vizitatorilor este în scădere, scrie agenția Novinite. Campania va fi derulată în două etape, timp de opt luni. Celelalte țări în care va fi promovat turismul sunt Germania, Polonia și Suedia. Lipsa publicității și criza financiară globală au afectat imaginea Bulgariei de destinație turistică și numărul de turiști locali și străini. Rivalii țării în bătălia pentru turismul de litoral sunt Turcia, Grecia, Croația, Spania și Italia. Principalele minusuri ale turismului bulgăresc, de care se plâng vizitatorii străini, sunt infrastructura slabă și lipsa siguranței.

Retragerile de capital de pe piețele emergente vor continua atât timp cât randamentele oferite de monedele, obligațiunile și acțiunile din aceste țări vor rămâne prea scăzute pentru a atrage investitorii

, consideră analiștii băncilor Citigroup, Morgan Stanley și Goldman Sachs, potrivit Bloomberg. Dobânzile din statele cu economii emergente, precum Turcia, Mexicul sau Africa de Sud, sunt prea scăzute în raport cu rata inflației pentru a pune capăt tendinței de vânzare de pe aceste piețe, care traversează cel mai prost început de an din 2009. În Turcia, costurile de finanțare la un an au ajuns la 3,6%, mai puțin de jumătate față de nivelurile medii înregistrate în cei trei ani din perioada premergătoare crizei financiare mondiale din 2008. Banca centrală de la Ankara a dublat recent dobânda de politică monetară pentru a stopa o depreciere puternică a lirei, care a atins în a doua parte a lunii ianuarie un nivel minim istoric față de dolar. Randamentul real (raportat la rata inflației) oferit de Mexic este aproape de zero, în timp ce în Africa de Sud a coborât la 1,4%, față de o medie de 2% în ultimii 10 ani. Băncile centrale din Turcia, India și Africa de Sud au majorat în ultimele două săptămâni dobânzile, în încercarea de a opri declinul monedelor.

Janet Yellen a depus ieri jurământul pentru preluarea funcției de președinte al Rezervei Federale a SUA (Fed)

, în timp ce predecesorul ei, Ben Bernanke, s-a alăturat institutului de cercetare Brookings, potrivit Bloomberg. Cele două anunțuri încheie perioada de tranziție pentru predarea conducerii celei mai mari bănci centrale din lume, în contextul reducerii programului masiv de achiziții de obligațiuni, prin care Fed a introdus lichidități în sistemul financiar. Fed a anunțat săptămâna trecută că scade achizițiile lunare de la 75 de miliarde de dolari  la 65 de miliarde de dolari, după un pas similar în decembrie. Activele Fed acumulate în urma acestor operațiuni au ajuns la 4.100 de miliarde de dolari. Yellen, prima femeie care conduce Fed, anterior vicepreședinte al băncii, va prezenta un raport săptămâna următoare în fața Congresului referitor la politica monetară. Mandatul lui Yellen se va încheia la 3 februarie 2018.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.02.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu