“Un milion de dolari nu mai este la modă. Știi ce este la modă ... un miliard de dolari”, este citatul celebru din filmul “Rețeaua de socializare”, care a făcut înconjurul lumii și care poate fi aplicat și pentru fondurile de pensii, scrieMarket Watch
.
Numărul posesorilor de conturi de economii, care depășesc valoarea de 1 milion de dolari, este foarte redus. Doar 10% dintre persoanele care au economisit pentru a-și asigura o pensie au atins plafonul de 1 milion de dolari, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Cercetare al Beneficiilor Angajaților din SUA, iar posibilitatea economisirii unei sume atât de mari a devenit din ce în ce mai redusă în ultimele 2 decenii.
Inflația este unul dintre principalele motive, conform companiei de cercetare Brooks. Viitorii pensionari sunt amenințați de costurile ridicate ale sistemului medical, dar și de nivelul crescut al inflației. Dobânzile mici asociate cu declinul bursei de valori din anii 2000 au condus la o devalorizare a sumelor deținute în conturile de economii. Analiștii financiari estimeaza că valoarea anuală pe care un pensionar o poate retrage dintr-un cont de 1 milion de dolari a scăzut de la peste 70.000 de dolari în anii 1980 la aproape 40.000 de dolari în prezent.
Este însă posibil ca un pensionar să supraviețuiească cu cei 40.000-50.000 de dolari pe an?
Brooks sustine că pentru a răspunde la această întrebare trebuie luate în considerare aspecte importante precum stilul de viață, orașul unde persoana respectivă locuiește, starea de sănătate, etc.
Ceea ce firma de cercetare nu a luat însă în calcul sunt ajutoarele de stat. În funcție de perioada de pensionare, unele persoane pot fi suficient de norocoase încât să beneficieze de sume adiționale de până la 40.000 de dolari anual, sub forma ajutoarelor de stat.
Pensionarii mai puțini norocoși, care nu au reușit să strângă în conturi milioane de dolari și nici nu au beneficiat de ajutoare de stat, au declarat că se vor stabili în zone mai puțin costisitoare, precum America Latină, sud-estul Asiei sau Europa, unde prețul imobiliarelor și cel al sistemului medical sunt mult mai reduse.
0 comments :
Trimiteți un comentariu