Avocații care au fost implicați anul trecut în cele mai mari tranzacții din zece domenii diferite, de la IT la imobiliare și de la bănci la FMCG, vor fi premiați mâine-seară în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Avocaților, eveniment organizat de Ziarul Financiar.Acești avocați și-au pus semnăturile pe contracte prin care au fost tranzacționate pachete de acțiuni și companii cu o valoare cumulată de circa 800 de milioane de euro, într-o piață a fuziunilor și achizițiilor care a rămas complicată, cu negocieri care se pot întinde pe mai multe luni și pot fi întrerupte definitiv de un „breaking news“ venit dinspre clasa politică locală sau la un semnal negativ dat de bănci.
Cu toate acestea, sunt deal-uri care se fac, iar ZF a decis în ultimii ani să îi premieze pe avocații care reușesc să dezlege ițele negocierilor. În plus, ministrul justiției Robert Cazanciuc și Flavius Baias, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din București, vor fi invitații speciali ai evenimentului ce va avea loc în Sala Constanța a hotelului Marriott din București.
0 comments :
Trimiteți un comentariu