Îi vedem la televizor când sunt inundații, dar altfel nimeni nu vorbește de ei: Trei milioane de români apar în statistici ca ocupați, dar nu sunt angajați nicăieri

Dezindustrializarea a împins oamenii din mediul rural înspre agricultură de subzistență și plecarea în străinătate.

România figurează cu o populație ocupată de 9,2 milioane de persoane, dar nu­mai 6,2 milioane sunt sa­lariați.

Despre restul de trei milioane nu se știe nimic: sunt „gaura neagră“ a statisticii forței de muncă, dar care devin vizibili doar atunci când sunt afectați de dezastre precum inundațiile.

Cu trei milioane de persoane încadrate în categoria populației ocupate, dar care nu au statut de salariat, Ro­mânia se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește ponderea acestei categorii de populație în numărul total de locuitori - de 14,7% - în condți­ile în care procentul mediu raportat de celelalte state europene este de doar 6,4%, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza datelor de la Eurostat.

Sute de fabrici s-au închis în ultimele două decenii, iar lipsa locurilor de muncă pentru populația rămasă fără slujbe a condus la înjumă­tățirea nu­mă­ru­lui de salariați din economie și la formarea unei categorii de populație cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani care s-a văzut nevoită să trăiască din ceea ce produce în gospodărie sau să plece în străinătate. Dacă la începutul anilor ’90 în mediul rural se retrăgeau mai ales pensionarii, să­răcia și lipsa oportunităților de pe piața muncii au împins în agricultura de subzistență circa trei milioane de persoane care ar putea munci, au experiență în muncă, dar nu mai au unde să se angajeze.

„Populația ocupată include lucrătorii din agricultură, oameni care nu au loc de muncă, dar care sunt «ocupați» pentru că au o bucată de pământ pe care îl lucrează pentru folosul propriu, însă majoritatea lucrează în agricultura de subzistență, nu produc suficient de mult pentru a-și întreține familia, de aceea mulți sunt și asistați social“, a explicat Marian Preda, decanul Facultății de sociologie a Universității din București.

Incluși de către cercetătorii Institutului Național de Statistică la rubrica „Alte categorii“, cei trei milioane de locuitori „ocupați“, dar fără loc de muncă, completează tabloul anomaliei format de structura, per ansamblu, a populației României: 3,1 mi­lioane de angajați în mediul privat susțin, din taxe și contribuții, salariile a 1,2 mi­lioa­ne de salariați bugetari, pensiile a 5,2 mi­lioane de persoane și indemnizațiile și alo­cațiile pentru cei 4 milioane de copii și adolescenți. Implicit, de veniturile generate de salariații din privat beneficiază, în mod indirect, și cei 1,5 milioane de angajați din economia subterană, dar și cele 3 milioane de persoane „ocupate“, dar care nu au slujbă (prin schemele de venit minit minim garantat sau alte forme de asistență socială pe care le accesează).

„O soluție pentru rezolvarea acestei situații este să se elimine barierele dintre sate și orașe, să se genereze mecanisme prin care populația de la sate să își vândă produsele în orașe, iar această zonă să fie fiscalizată. Să se genereze astfel includerea acestei populații active ocupate într-un sistem de cuvertură socială“, a spus Bogdan Hossu, liderul confederației sindicale Cartel Alfa.

Situația celor 3 milioane de oameni „ocupați“, dar fără loc de muncă, repre­zintă o categorie de populație care muncește, dar care abia își poate asigura întreținerea din ceea ce produce. De cele mai multe ori, aceștia nu au unde să se angajeze (luând în considerare și faptul că jumătate din populația României trăiește la sate) și sunt ajutați de stat, prin sistemul de asistență socială.

Pe de altă parte, structura ac­tuală este și o consecință a fap­tului că au existat mai puți­ne oportunități de anga­jare în ultimii ani, din cauza lipsei investițiilor, dar nu există țară în care  populația aptă de muncă să fie înca­dra­tă în proporție de 100% în mun­că, cre­de analistul econo­mic Aurelian Dochia.

„Într-adevăr, România are unul dintre cele mai scăzute grade de ocupare din Europa, însă în multe țări există acest fenomen în care o mare parte din populație a renunțat la locul de muncă în sectorul oficial și s-a dus către cel din economia subterană.  În multe zone s-a revenit la acel mod de viață patriarhal, în care doar un membru al familiei lucrează, restul stă acasă și are grijă de gospodărie. Iar acest lucru se întâmplă peste tot în lume. De aceea, cifra șomajului este scăzută, pentru că o parte din populație nu mai îndeplinește condițiile pentru a se încadra în această categorie“, a mai spus Dochia, care este și managing director al firmei de consultanță CONCEPT - Economic and Business Consulting.

Scăderea evaziunii fiscale, soluție pentru rezolvarea anomaliei

România are 6 milioane de angajați – număr care include populația care mun­cește și este plătită fără forme legale și prezentat ca rezultat al unei anchete făcute în gospodării – la o populație de 20 de milioane de persoane, ceea ce înseamnă că doar 32% din populație are un loc de muncă. Raportat însă la numărul de anga­jați care lucrează legal, de 4,38 milioane de per­soane (situație prezentată în buletinele lunare de către Institutul Național de Statistică), în realitate în România doar un sfert din populație lucrează cu forme fiscalizate.

În statele nordice, precum Norvegia sau Suedia, ponderea numărului de salariați în totalul populației este de aproape 50%, acestea fiind recunoscute pentru sistemele eficiente pe care le-au dezvoltat pentru colectarea taxelor, mai ales pentru cele pe forța de muncă.

„Scăderea evaziunii fiscale și a corupției și creșterea nivelului de investiții ar putea fi o soluție pentru ca măcar o parte dintre cele trei milioane de persoane să treacă în categoria salariaților, a contribuabililor“, crede analistul economic Dragoș Cabat, managing partner în cadrul firmei de consultanță Financial View.

În România, evaziunea fiscală creată doar din munca la negru este estimată de experții Consiliului Fiscal la circa 4 miliarde de euro pe an, aceste taxe nefiind colectate de la cei 1,5 milioane de angajați care muncesc la negru.

„Cei care muncesc în agricultura de subzistență lucrează într-o zonă slab fiscalizată, ei nu plătesc foarte multe taxe – o parte din impozitele pe terenuri mai sunt fiscalizate –, cu toate că este o arie care reușește să producă venituri măcar pentru întreținere și, în unele cazuri, chiar poate genera profit“, a explicat și Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice. Partea bună este, în opinia sa, că, dincolo de aceste cifre, oamenii de la sate nu trăiesc „pe spinarea“ celor de la oraș.

Cele trei milioane de persoane vor intra într-un sistem de pensii la care nu au contribuit niciodată

Iar situația este cu atât mai dificilă cu cât numărul de pensionari îl depășește pe cel al salariaților cu forme legale, iar cei care lucrează astăzi în agricultura de subzistență nici nu pot spera la o pensie care să le aducă un trai mai bun în viitor, spun specialiștii.

„Populația care lucrează în agricultură nu primește salariu, nu sunt asigurați, iar mulți dintre ei intră în categoria asistaților social. Acesta este cazul, de exemplu, al locuitorilor afectați de inundații, aceștia sunt în categoria persoanelor ocupate, dar care nu sunt remunerate. Ei nu câștigă suficient pentru a fi asigurați, adică pentru a-și plăti taxele și contribuțiile pentru a avea o pensie decentă“, a mai adăugat Bogdan Hossu de la confederația sindicală Cartel Alfa.

Analistul economic Aurelian Dochia crede că, în viitor, situația se va schimba – cel puțin în statistici – pentru că aceste concepte vor fi depășite, odată ce vor exista din ce în ce mai multe forme de ocupare, mai ales în rândul lucrătorilor pe cont propriu.

„În plus, activitățile din gospodărie nu sunt considerate încă activități economice, dar efor­tul depus de persoanele respective este de mul­te ori similar cu cel al salariaților, deși nu este re­munerat – s-au făcut încercări în acest sens în in­cluderea acestora într-o categorie statistică, dar încă nu s-a găsit o soluție“, a mai spus Dochia.

Record negativ față de restul statelor europene

Cele 3 milioane de persoane „ocupate“, dar fără loc de muncă reprezintă o pondere de 14,7% în totalul populației din România, la cel mai ridicat nivel din Europa, potrivit datelor de la Eurostat.

Rezultatul este îngrijorător, prin prisma faptului că media europeană a acestui raport (ponderea populației ocupate, dar fără statut de salariat, în total populație) este de doar 6,4%, iar state precum Bulgaria sau Grecia înregistrează niveluri mai scăzute decât România la acest capitol (de 12,5%, respectiv 12,6%). Acest procent nu depășește 3% în state precum Danemarca, Suedia sau chiar Ungaria.

În ceea ce privește statistica privind ponderea numărului de salariați în populația totală, România are o rată de 32%, ceea ce înseamnă că, în teorie, unu din trei locuitori are un loc de muncă. În realitate însă, doar 21% din forța de muncă de pe plan local (4,32 milioane de persoane) este fiscalizată, restul fiind angajați fără forme de muncă legale. În ceea ce privește ponderea numărului de salariați (inclusiv cei din economia subterană) în populația totală, România stă mai bine decât state precum Polonia sau Croația, dar tot este sub media europeană de  38%. Statele nordice, Elveția, Marea Britanie, Germania sau chiar Cehia înregistrează ponderi ale numărului de salariați în totalul populației cuprinse între 40 și 50%.

Pe de altă parte, în materie de diferențe statistice între nivelul populației ocupate și cel al salariaților, datele Eurostat arată că Italia, Marea Britanie, Germania și Polonia au între 3,3 și peste 5 milioane de persoane „ocupate“ fără statut de salariați, nivel mai ridicat decât în România.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai