Secretarul de stat al SUA: Putin „își creează , propria lui lume, este rupt de multe din ceea ce ar însemna realitate“

Știrea a fost publicată miercuri, 30 aprilie 2014, 02:43 în categoria

Secretarul de stat al SUA: Putin „îşi creează , propria lui lume, este rupt de multe din ceea ce ar însemna realitate“ Secretarul de stat american John Kerry vede în președintele Rusiei Vladimir Putin principalul vinovat pentru criza din Ucraina, un șef de stat care acționează mai degrabă pentru a-și satisface ambițiile personale și un om „care-și creează propria realitate, propria lui lume, rupt de multe din ceea ce ar însemna realitate chiar și pentru cei din propria țară“.

Kerry l-a descris pe Putin într-un interviu acordat publicației The Wall Street Journal, iar intervenția sa vine la doar câteva ore după ce administrația președintelui Barack Obama a anunțat o nouă rundă de sancțiuni economice – înghețări de active și interdicții de călătorie - contra unor companii rusești și a unor figuri proeminente din lumea politică și a afacerilor din Rusia. Cu toate acestea, Kerry consideră că pedepsi­rea Rusiei nu se va opri aici.

Întrebat de ce administrația Obama continuă să impună sancțiuni doar companiilor și oligarhilor din Rusia, în loc să lovească sectoarele vitale pentru economia rusă cum ar fi cel al energiei și cel al finanțelor sau producătorii de arme, Kerry a răspuns că „suntem foarte aproape de a lua astfel de măsuri, iar dacă rușii continuă pe această cale, acesta va fi deznodământul“.

Secretarul de stat a explicat că toate aceste sancțiuni afectează structurile economice și politice de vârf ale Rusiei, iar impactul pe care îl au sancțiunile economice sunt vizibile în decizia liderului rus de a nu-și trimite trupele direct peste granița estică a Ucrainei.

Acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei „au evident un caracter foarte personal și consider că sunt nepotrivite ca stil de leadership pentru secolul XXI“, a spus Kerry, adăugând că actuala criză din Ucraina reprezintă „o manifestare uimitoare de reacții personale la ceva ce pur și simplu nu se potrivește lecțiilor de istorie învățate în ultimii 60 sau 70 de ani. Putin este atât de detașat de realitate încât aproape că îți pare rău de consecințe“.

Oficialul american a avertizat, subtil, că populația rusă va plăti pentru ambițiile lui Putin. El a atras atenția că apelul liderului rus la naționalism este periculos „în acest moment și în acest loc“.

La întrebarea care este cea mai mare teamă a sa legată de Ucraina, Kerry a răspuns că această criză s-ar putea transforma într-o confruntare încinsă chiar și fără ca trupele rusești să treacă granița în Ucraina.

El a menționat că „ceea ce a impiedicat intensificarea conflictului până la acest moment sunt eforturile diplomatice și restricțiile noului guvern ucrainean“.



0 comments :

Trimiteți un comentariu