Tensiunile din regiune ar putea tripla cheltuielile militare ale României

Știrea a fost publicată luni, 28 aprilie 2014, 03:10 în categoria

Tensiunile din regiune ar putea tripla cheltuielile militare ale României Ministerul Apărării a anunțat Avioane Craiova, Aerostar Bacău și IAR Brașov că va mări comenzile de două până la patru ori.

Pentru prima dată implicați­ile tensiunilor de la 450 km de granițele României se văd în economie. Astfel, Ministerul Apărării Naționale a notificat producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea tri­plării comenzilor destinate armatei în acest an.

Decizia vine în contextul crizei de securitate din regiune cauzată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia și continuarea stării de tensiune, care tinde să se accentueze.

Pentru suplimentarea comenzilor este nevoie însă și de o hotărâre de guvern privind suplimentarea bugetului alocat Ministerului Apărării pentru acest an, care se ridică la 6,8 miliarde de lei (1,5 mld. euro), adică puțin peste 1% din PIB. Spre comparație, înain­te de conflictul cu Rusia, Ucraina aloca circa 2,7% din PIB pentru apărare, Rusia o pondere de aproximativ 3,8%, iar cheltuielile de înzestrare ale SUA se cifrau la circa 3,9% din PIB.

„Cei de la Ministerul Apărării ne-au anunțat înainte de Paște că în 2-3 săp­tă­mâni să ne pregă­tim pentru că vor fi lansate comenzi de 2-4 ori mai mari ca valoare anul acesta. So­cie­tă­țile nominalizate pentru aceste comenzi suplimentare sunt Avioane Cra­iova, Aerostar Bacău și IAR Brașov. To­tuși mă gândesc că Ministerul Apă­rării nu poate să-și de­pășească bugetul aprobat pentru acest an, deci înainte de toate ar trebui să existe o hotărâre de guvern pentru suplimentarea bugetului Apă­rării. Și la alte comandamente există intenții de majorare a comenzilor, nu numai la comandamentul for­țelor aeriene, respectiv comandamentul terestru, infanterie și marină“, spune Mihail Ton­cea, unul dintre principalii acționari ai Ae­rostar Bacău și președintele Or­ga­ni­zației Pa­tro­nale din Indus­tria Aero­nautică.

Dacă intențiile de majorare a cheltuielilor bugetare alocate pentru apărare se vor concretiza, companiile care activează în această industrie vor fi printre puținii beneficiari ai crizei din regiune.

Victor Ponta anunțase la începutul lunii aprilie că guvernul are în vedere creș­terea treptată a buge­tului alocat Minis­te­rului Apărării până la 2% din PIB la nivelul anului 2017.

În urmă cu 7-8 ani de zile România aloca peste 2% din PIB pentru apărare, însă în ultimii ani guvernul a cheltuit tot mai puțini bani pentru înzestrarea armatei, ponderea acestora în PIB cobo­rând la jumătate în prezent.

„România, ca țară membră NATO, are obligația să păstreze un nivel al cheltuielilor de apărere de 2,13% din PIB. Totuși și alte țări membre NATO, în condițiile de criză din ultimii ani, și-au redus procentele alocate pentru apă­rare“, a precizat Mihail Toncea.

Aerostar este cea mai mare com­panie aeronautică din România cu capital autohton și a fost nevoită în ultimii ani să-și restrângă puternic activitatea de pe plan intern din cauza alocațiilor tot mai mici ale statului pentru apărare. Dacă înainte de criză comenzile de la stat contribuiau cu mai bine de jumătate la cifra de afaceri, anul trecut expor­turile Aerostar au ajuns să reprezinte 86,3% din vânzări. Com­pania a avut anul trecut afaceri de 212 mil. lei și un profit net de 14,8 mil. lei.

Conducerea producătorului de elicoptere IAR Brașov, controlat de stat, spune că a fost înștiințată de asemenea cu privire la posibilitatea suplimentării comenzilor de lucrări pentru acest an din partea MApN.

„Am fost contactați de Ministerul Apărării Naționale dacă putem să le asigurăm un set de lucrări în valoare de circa 10 milioane de euro constând în reparații și mentenanță în general pentru elicoptere de tip Puma și alte servicii suport, iar noi am răspuns că le putem oferi tot ce au nevoie. Pentru aceste comenzi este nevoie însă de niște aprobări de la guvern, care este singurul în măsură să crească valoarea bugetului Ministerului Apărării“, spune Neculai Banea, directorul general al IAR Brașov.

Suplimentarea comenzilor de la stat pentru acest an ar fi o gură de aer pentru producătorul de elicoptere, care a fost grav afectat de reducerea cheltuieilor alocate pentru apărare. Astfel, de la afaceri de 200 mil. lei în 2008 compania a ajuns anul trecut la afaceri de doar 35,4 mil. lei. În aceeași perioadă au fost disponibilizați circa 600 de angajați ai societății, iar în prezent la IAR Brașov mai lucrează circa 300 de oameni.

Cei mai importanți clienți ai IAR sunt MApN, prin Statul Major al Forțelor Aeriene și Statul Major al Forțelor Navale, Ministerul Ad­ministrației și Internelor și SRI. Aceștia dețin elicoptere de tip IAR316B Alouette III și IAR330 Puma, pentru care compania asigură lucrări de între­ținere, reparații, modernizări și piese de schimb în funcție de necesități și fondurile bugetare alocate, care s-au redus drastic în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor de la buget pentru apărare s-a văzut și în scăderea drastică a afacerilor Avioane Craiova, care în trecut era unul dintre principalii jucători de pe piața aeronautică românească, iar în prezent are afaceri nesemnificative, vânzările cifrându-se la 3,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2013, iar compania a raportat în același interval pierderi de trei ori mai mari ca afacerile, de 11,5 milioane de lei.

În trecut bugetul alocat de România pentru înzestrarea armatei permitea construcția de elicoptere la IAR Brașov și avioane la fabrica din Craiova, însă pe fondul reducerii fondurilor destinate armatei în ultimii ani România nu a mai produs vreun avion sau elicopter, mulțumindu-se doar să întrețină sau să modernizeze flota din dotare. În același timp, numărul de avioane și elicoptere ale armatei s-a micșorat continuu pe măsură ce unele dintre acestea și-au atins sau depășit durata de viață și au fost retrase din dotare.

România ocupă poziția 51 într-un top al celor mai înzestrate forțe armate într-un clasament care cuprinde 106 țări, potrivit globalfirepower.com. În același timp, România ocupă poziția 57 în lume în funcție de mărimea PIB-ului pe anul trecut.

Din dotarea Armatei române fac parte în prezent circa 1.100 de tancuri, 1.535 de vehicule blindate, 1.360 de lansatoare de rachete, 129 de avioane, 82 de elicoptere, 3 fregate și 73.350 de cadre militare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu