Țintă pentru 2014: fondurile mutuale vor să strângă un miliard de euro de la investitori

Știrea a fost publicată joi, 17 aprilie 2014, 09:51 în categoria

Ţintă pentru 2014: fondurile mutuale vor să strângă un miliard de euro de la investitori Administratorii de fonduri mutuale vor să atragă în acest an o sumă record de un miliard de euro de la investitori, mizând astfel pe depășirea avansului raportat anul trecut, care a fost cel mai bun din istorie, cu 800 de milioane de euro atrase de la investitori.

Industria locală de fonduri mutuale a ajuns în prezent la active nete de 14,35 miliarde de lei (3,2 mld. euro) atrase de la un număr de 284.000 de investitori. Raportat la începutul anului, rata de creștere este de 10%, în special grație sumelor de peste 1,1 miliarde de lei (aproape 250 mil. euro) atrase de la investitori în primul trimestru. Intrărilor nete din 2014 se adaugă celor peste 1,7 miliarde de lei atrase de la investitori în ultimul trimestru al anului trecut.

„Cred că există premisele ca în acest an intrările nete raportate de fondurile mutuale să atingă borna de un miliard de euro, după evoluțiile bune din ultimul trimestru al anului trecut și din primul trimestru al acestui an. Sperăm ca anul 2014 să fie mai bun decât 2013 și să ajungem la un număr de 300.000 de investitori în fon­duri mutuale“, a spus Dragoș Neac­șu, directorul gene­ral al Erste Asset Management și președintele Asociației Admi­nistratorilor de Fonduri, în cadrul unui eveniment organi­zat de Finmedia.

Sumele mari atrase de fondurile mutuale în ultimii ani provin în special de la clienții bancari care și-au transferat o parte sau toate economiile în fonduri mutuale cu risc scăzut, așa cum sunt fondurile de obligațiuni care au atras grosul intrărilor nete în ultimii ani.

„Dacă piața de fonduri mutuale își menține rata de creștere din ultimii ani, ne putem aștepta ca în doi ani să depășim nivelul pieței din Cehia după valoarea activelor nete“, a spus Dan Nicu, directorul general al societății de administrare BRD Asset Management.

Din 2008 până în prezent, fondurile mutuale și-au crescut de peste 14 ori activele, iar piața și-a schimbat radical înfățișarea. Dacă în 2008 distribuția activelor pe tipuri de fonduri era în favoarea fondurilor cu acțiuni în portofoliu, acum 90% din active sunt în conturile fondurilor cu risc scăzut (obligațiuni, monetare, altele). Fondurile cu risc scăzut aveau în 2008 o pondere de 25% din activele de aproape un miliard de lei ale pieței.

Performanțele din ultimii ani au făcut piața românească de fonduri mutuale tot mai vizibilă în plan european. Astfel că în acest an România va găzdui în luna iunie pentru prima oară Adunarea Anuală a Asociației Europene a Administratorilor de Fonduri (EFAMA), organizație din care fac parte administratori de fonduri cu active în  gestiune de ordinul sutelor de miliarde de euro. Printre participanții care vor veni la București în iunie se numără managerii de la BlackRock, Fidelity și Vanguard, marile nume ale asset managementului mondial.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu