
Selgros
a coborât anul trecut sub pragul de 700 de milioane de euro într-o perioadă în care consumul își revine greu, iar concurența din comerț s-a intensificat deoarece pentru a crește, lanțurile de magazine trebuie să muște din businessul celorlalți jucători.
„Vânzările pe suprafața existentă (fără a lua în calcul extinderea, n.red.) au scăzut în toată piața din cauza ritmului alert de expansiune al unor jucători. Noi nu ne-am mai extins în ultimul an, astfel că cifra de afaceri a scăzut ușor“, spune Alexandru Vlad, 40 de ani, directorul executiv al companiei ce face parte din grupul elvețian COOP.
Selgros este însă unul dintre cei mai prudenți jucători atunci când vine vorba de expansiune, deschizând doar două magazine din 2008 până astăzi. Un magazin de tip cash&carry; necesită o investiție de circa 20 mil. euro și un teren ce depășește 10.000 mp. Selgros deține 19 magazine în România.
WikiZF: Profilul companiei
Selgros
Criza și-a pus amprenta asupra businessului companiei, profitul scăzând anul trecut până la 12,2 mil. euro, respectiv mai puțin de o treime față de 2008, ultimul an de boom. Cifra de afaceri a scăzut cu aproape 20% în aceeași perioadă, până la 699 mil. euro.
„Consumul nu crește, iar concurența în piață este tot mai puternică. Aceștia sunt principalii factori care își pun amprenta asupra businessului“, explică Vlad situația businessului Selgros pe de-o parte și pe cea din comerț pe de alta.
Potrivit datelor INS, consumul a crescut anul trecut cu 0,5%, după un avans puternic în ultima lună din an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu