Vila istorică din Piața Romană nr. 7, pe care Academia de Studii Economice (ASE) a cumpărat-o cu 3,8 mil. euro la finalul anului 2012, va fi reabilitată pentru suma de 6 mil. euro, potrivit unui anunț de achiziție publică lansat de ASE. Planurile inițiale vizau demolarea vilei.
Contractul de reabilitare a clădirii, dat de ASE spre licitație publică, are o valoare estimativă de de 28,8 mil. lei (6,4 mil. euro), fără TVA, și se referă la „lucrări de consolidare, restaurare și extindere imobil”, la adresa Piața Romană nr. 7.
Fondurile necesare proiectului vor veni de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale ASE, precum și din alte surse de finanțare publice, potrivit anunțului. Bugetul anual ASE este de peste 54 mil. euro. Reprezentanții ASE nu au putut fi contactați până la momentul publicării articolului.
Vila a fost achiziționată de ASE în 2012, de la firma Proconces Ro, controlată de investitori spanioli și aflată în insolvență la momentul tranzacției. Clădirea se află de mai mulți ani într-un stadiu avansat de degradare, iar intențiile ASE-ului vizau mai degrabă terenul pe care se află clădirea, nu vila în sine.
„Dacă avem voie să o demolăm, vrem să facem un corp care să închidă acest semicerc din Piața Romană", a declarat la momentul respectiv Pavel Năstase, rectorul ASE.
Imobilul este alcătuit din subsol, parter și un etaj și are o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați. Terenul pe care e situată clădirea are o suprafață de 978 mp.
Anterior achiziției de către ASE, clădirea a fost scoasă la vânzare timp de peste un an, de către firma BDO Business Restructuring, administratorul judiciar al Proconces Ro. Prețul de pornire era de 5 mil. euro.
ASE mai investește 6,4 mil. euro în vila istorică din Piața Romană
Știrea a fost publicată luni, 5 mai 2014, 22:04 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu