Construcția pasajului subteran din zona Piața Sudului din București, cel mai mare proiect de infrastructură urbană construit din fonduri europene în Capitală, va începe în perioada următoare, după ce primăria a semnat ieri contractul de construcție a pasajului cu un consorțiu condus de italienii de la Astaldi pentru 127 mil. lei (28 mil. euro).„Am început partea de organizare de șantier. (Pasajul – n.red.) trebuie finalizat în decembrie 2015“, a declarat primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, în cadrul conferinței de semnare a contractului cu consorțiul de firme Astaldi - Euroconstruct Trading 98 – RCV Global Group.
Pasajul de la Piața Sudului, care va continua pasajul suprateran din zona calea Văcărești-Mihai Bravu, construit tot de italienii de la Astaldi, va fi finanțat în proporție de 67% din fonduri europene, iar lucrările va trebui să fie finalizate în 18 luni. Dacă termenul de finalizare va fi depășit, fondurile europene vor fi retrase, iar costurile vor trebui să fie acoperite de la bugetul local. „Lucrarea se va întinde pe 18 luni.
Orice întârziere după 2015 atrage după sine pierderea acelor fonduri, trecerea lor pe bugetul local. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte mobilizați“, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, prezent la eveniment. Pasajul va avea o lungime totală de 356 de metri, în care 85 metri vor fi în subteran, 111 metri va fi lungimea rampei de ieșire către calea Văcărești, iar 160 metri va fi lungimea rampei către strada Nițu Vasile.
„E un pasaj denivelat subteran, cu două benzi de circulație pe fiecare sens. Traversează galeria de metrou, unde se află și stațiile de metrou. Vor exista și patru pasaje pietonale subterane“, a declarat Mădălin Dumitru, director general în cadrul Direcției Generale de Infrastructură și Servicii Publice a Primăriei Capitalei.
Următorul pas, potrivit lui Oprescu, va fi finalizarea celor două poduri de pe Șoseaua Mihai Bravu, primul dintre acestea urmând a fi gata „în câteva luni“, în timp ce al doilea „se prefigurează“.
„Urmează cele două poduri de la Mihai Bravu și în felul acesta considerăm că partea de sud poate să iasă mai repede pe inelul principal, fie mergând în direcția est sau în direcția vest. Vom elibera astfel încet-încet centrul orașului de ambuteiaje“, a spus Oprescu, adăugând că „din cauza lucrărilor la podul Mihai Bravu, de la Piața Sudului până la ieșirea în inelul principal, în momentul ăsta se stă trei sferturi de oră. După terminarea lucrărilor se va sta șapte minute“.
În ceea ce privește disconfortul creat de lucrările la poduri și pasajul subteran, primarul a declarat că „încet-încet ne aliniem la metodologia tehnică de săpare a acestor pasaje în așa fel încât să nu deranjăm foarte mult circulația“
Bucureștiul are aproximativ 1,1 milioane de mașini în prezent. În ultimii ani în capitală au fost construite două pasaje importante, Basarab și Pipera. În afară de Pasajul de la Mihai Bravu, un alt proiect aflat în prezent în construcție este străpungerea Splaiul Independenței-Ciurel, din vestul Capitalei, care va costa aproape 130 mil. euro.
Un alt proiect de pasaj care a fost demarat dar se află în fază de început, este cel de la Nicolae Grigorescu-splaiul Dudescu, în estul Bucureștiului. Investiția de 20 mil. euro include un pasaj rutier suprateran peste splaiul Dudescu și peste râul Dâmbovița, precum și un pasaj rutier la nivelul solului, peste râu.
Primăria Capitalei are un buget de circa 700 mil. lei (160 mil. euro) pentru proiecte de infrastructură anul acesta, nivel similar cu cel din 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu