Bitdefender, una dintre puține companii din România care activează pe piața soluțiilor IT de securitate și care s-a extins în ultimii ani puternic la nivel internațional, accelerează anul acesta procesul de extindere pe plan extern și angajează 50 de persoane pentru operațiunile de vânzări și marketing în Statele Unite, Germania, Marea Britanie și Dubai, precum și în România.„Avem în curs de desfășurare acum angajări pe marile piețe externe. În prezent sunt peste 30 de angajați noi, în principal în SUA și Germania. Aceștia nu sunt numai oameni de vânzări, ci și de marketing, suport tehnic și ingineri de vânzări”, a declarat pentru ZF Mihai Guran, Regional Operations Sales Director în cadrul Bitdefender.
Bitdefender l-a recrutat pe Mihai Guran la începutul acestui an, obiectivul său fiind de a crește vânzările către segmentul corporate cu peste 50% în decurs de un an, în condițiile în care există cerere în piață pentru aceste soluții odată cu dezvoltarea tehnologiilor legate de serviciile de cloud și virtualizare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu