Ce a pierdut BCR, cea mai mare bancă din România, în perioada crizei: active de 3 miliarde de euro și 1,5 milioane de clienți

Știrea a fost publicată marți, 6 mai 2014, 17:15 în categoria

Ce a pierdut BCR, cea mai mare bancă din România, în perioada crizei: active de 3 miliarde de euro şi 1,5 milioane de clienţi BCR își păstrează poziția de cea mai mare bancă de pe piață după cinci ani de criză, dar are un bilanț mai mic cu 3 mld. euro față de vârful de 17,75 mld. euro înregistrat la sfârșitul lui 2011, în condițiile în care numărul clienților a scăzut până la aproximativ 3,2 milioane în T1 2014, potrivit datelor băncii-mamă Erste Group.

În urma dezintermedierii accelerate din ultimii doi ani, activele băncii au intrat vizibil sub pragul de 15 miliarde de euro în primul trimestru al acestui an, reflectând contracția rapidă a portofoliului de credite. Numai în ultimul an soldul net al creditelor BCR a scăzut cu aproape 15%, până la 8,2 miliarde de euro. La sfârșitul lui 2011 portofoliul de credite net de provizioane trecea de 11 miliarde de euro.

Datele statistice privind evoluția activelor BCR în ultimii șase ani arată două rupturi strategice importante: după avântul glorios de după privatizare, cu creșteri galopante ale portofoliului în 2007 – 2008, banca a dat imediat înapoi la primul contact cu efectele crizei în economie, reducându-și treptat bilanțul în perioada 2009 – 2010, pentru ca în 2011, sub conducerea fostului CEO britanic Dominic Bruynseels, să apese din nou pe pedala de accelerație, pariind pe o ieșire mai rapidă a economiei din recesiune. Așa s-a ajuns ca BCR să încheie 2011 cu active record de 17,75 miliarde de euro. În paralel însă situația financiară a început să se deterioreze vizibil, banca nemaireușind să-și mențină profitabilitatea chiar dacă efortul de susținere a producției de credite asigura un anumit flux de venituri și frâna întrucâtva ritmul de creștere a ratei creditelor neperformante atât timp cât baza de raportare era încă în creștere.

Îngrijorat de pierderile BCR, acționarul majoritar Erste Group a decis la sfârșitul lui 2011 că rețeta lui Bruynseels nu fusese bună, așa că a început un proces de schimbare totală a echipei de management și implicit de schimbare a strategiei de business.

În funcția de CEO a fost adus cehul Tomas Spurny, cu o carte de vizită de expert în restructurare, principalul obiectiv al mandatului acestuia fiind stabilizarea poziției financiare a băncii și demararea unui efort pe termen mai lung de curățare a portofoliului de credite neperformante estimat la 3,2 miliarde de euro la nivelul trimestrului I din 2014.

BCR este cea mai mare bancă pe care a condus-o Spurny de-a lungul carierei sale. În primii doi ani de când a preluat el comanda, bilanțul BCR s-a subțiat însă cu 2,5 miliarde de euro, marcând cea mai abruptă dezintermediere înregistrată pe piață de la începutul crizei. În ciuda angajamentului declarativ al austriecilor de la Erste privind menținerea expunerii pe România, activele BCR scad de la un trimestru la altul. Iar dacă din activele de 14,7 mld. euro înregistrate în T1 2014 sunt scăzute creditele neperformante de 3,2 mld. euro, BCR ar rămâne de fapt o bancă și mai mică decât în prezent. Managementul are ca țintă pentru anul acesta reducerea portofoliului de neperformante cu 15-20%, urmând ca procesul de curățenie să continue în următorii trei-cinci ani, în funcție de capacitatea pieței de a absorbi activele proaste.

Având un portofoliu extins pe mai toate segmentele din economie, BCR a resimțit din plin efectele recesiunii care a făcut ravagii încă din 2011 la nivelul numărului de clienți care a scăzut cu circa un milion într-un singur an, după un efort de revenire spre vârful de 4,7 milioane înregistrat în primul trimestru din 2009.

În ultimii doi ani BCR a mai pierdut aproximativ 400.000 de clienți, astfel că la sfârșitul primului trimestru din 2014 mai avea 3,2 milioane, cu 1,5 milioane mai puțin față de T1 2009.

Diferențele de abordare strategică din ultimii șase ani sunt vizibile și la nivelul politicii de resurse umane a băncii, care era cel mai mare angajator din sistemul bancar, poziție preluată însă anul trecut de BRD. Astfel, în primii ani de criză BCR s-a arătat ezitantă cu restructurarea personalului: după o reducere de circa 700 de posturi la nivelul întregului grup în perioada 2009 – 2010, cifrele arată chiar o ușoară creștere în T1 2011 față de T1 2010. A urmat apoi un nou val de reducere în 2011, astfel că Spurny a preluat banca în primul trimestru din 2012 cu efective totale de circa 8.300 de oameni. Doi ani mai târziu, în primul trimestru din 2014, BCR mai avea 7.000 de angajați, potrivit datelor raportate de Erste.

Pentru acest an, managementul băncii a anunțat ca obiectiv major revenirea BCR pe piața creditării cu ambiții mari de a pune în dificultate concurența. Va fi însă dificil ca producția de credite noi să compenseze rambursările de credite vechi și vânzările de credite neperformante.

De altfel, nici banca-mamă Erste Group nu se arată preocupată de erodarea activelor BCR, acceptând-o ca atare în condițiile preferinței pentru restabilirea profitabilității și ameliorarea calității portofoliului.

La sfârșitul T1 austriecii aveau o expunere totală brută din credite acordate în România de 17,5 mld. euro, în scădere cu 1,75 mld. euro față de nivelul din urmă cu doi ani.

Potrivit datelor, pe primul trimestru al acestui an creditele neperformante date în România însumau 3,3 mld. euro, în timp ce alte 2,5 mld. euro erau “în atenția managementului“, față de 4,17 mld. euro în primul trimestru din 2012.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Razvan Voican

0 comments :

Trimiteți un comentariu