Cele mai mari 10 mari companii din industria alimentară emit gaze cu efect de seră cât „a 25-a cea mai poluantă țară din lume”

Știrea a fost publicată duminică, 25 mai 2014, 10:18 în categoria

Cele mai mari 10 mari companii din industria alimentară emit gaze cu efect de seră cât „a 25-a cea mai poluantă ţară din lume” Cele mai mari zece companii din industria alimentară și a băuturilor răcoritoare, printre care Coca-Cola, Nestle și PepsiCo, produc împreună gaze cu efect de seră cât a 25-a cea mai poluantă țară din lume, potrivit unei analize a Oxfam, o organizație internațională care are ca scop reducerea sărăciei și inegalității la nivel mondial.

„Big 10”, așa cum este numit grupul care include Associated British Foods, Coca-Cola, Danone, General Mills, Kellogg, Mars, Mondelez International, Nestle, PepsiCo și Unilever, emite 263.7 milioane de tone de gaze cu efect de seră, notează raportul „Standing on the Sidelines”, citat de Euractiv.

Unele dintre aceste companii au făcut progrese considerabile pentru a-și îmbunătăți amprenta pe care o lasă asupra mediului înconjurător, dar ar putea face încă mult mai mult, notează analiza.

Unilever, Coca-Cola și Nestle au fost cele mai hotărâte în politicile lor de abordare a schimbărilor climatice, în timp ce Kellogg și General Mills au avut cele mai dezamăgitoare acțiuni în acest sens.

„Companiile din Big 10 produc peste un miliard de dolari pe zi, dar dau greș în a-și utiliza puterea în mod responsabil și vom suporta cu toții consecințele. În special Kellogg și General Mills nu își fac datoria. Aceste companii ar trebui să conducă lupta pentru a preveni ca schimbările climatice să înfometeze oamenii”, a spus Natalia Olonso, directoarea biroului Oxfam din Uniunea Europeană.

Furtunile, inundațiile, secetele și vremea instabilă cauzate de schimbările climatice au pus presiune asupra prețurilor alimentelor spre exemplu prin devastarea recoltelor. Majoritatea schimbărilor climatice au fost atribuite activității umane, cum ar fi activitățile industriale și agricole și transportul.

Raportul arată că schimbările climatice au afectat de asemenea și veniturile companiilor. Unilever susține că înregistrează pierderi de 415 milioane de dolari pe an, iar General Mills a raportat că a pierdut 62 de zile de producție în primul trimestru fiscal al anului 2014, din cauza fenomenelor meteo extreme.

Aproape jumătate din emisiile totale ale companiilor din industria alimentară provin din lanțurile de aprovizionare implicate în procesul de producție agricolă care nu este inclusă în obiectivele de reducere a emisiilor pe care și le-au stabilit unele companii, arată raportul Oxfam.

„Cele 10 mari companii din industria alimentelor și băuturii ar trebui să nu mai stea pe tușă

să înfrunte companiile care produc energie murdară și care țin în loc ambițiile lor privind schimbările climatice”, a precizat Olonso.

Potrivit Comisiei Europene, consumul de resurse al sectorului alimentar și al băuturilor are o pondere de 23% în cel global. De asemenea, acest sector produce 18% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Florina-Maria Savu

0 comments :

Trimiteți un comentariu