vineri, 23 mai 2014

Fondurile de investiții au pus ochii pe acțiunile Romgaz

Fondurile de investiţii au pus ochii pe acţiunile Romgaz Acțiunile

Romgaz

au făcut obiectul unor tranzacții de tip „deal“ în valoare cumulată de 25,7 milioane de lei în ultimele două săp­tămâni, semnalizând intrarea la cumpărare în piață a unor fonduri de investiții de mari dimensiuni, potrivit bro­kerilor.

Deal-urile cu acțiunile Romgaz au asigurat mare parte din rulajul ședințelor bursiere de miercuri și marți. Transferurile au loc la câteva zile distanță de la anunțul rezultatelor financiare raportate de companie în primul trimestru.

„Sunt fonduri de investiții de dimensiuni mai mari care cumpără acțiuni Romgaz, însă volumele de bursa de la București sunt foarte mici“, a spus un broker.

Acțiunile Romgaz sunt tranzacționate și pe  bursa de la Londra, prin intermediul unor instrumente financiare numite GDR-uri.

Romgaz este cel mai mare producător de gaze naturale din România și a raportat în primul trimestru un profit net de 608,3 mi­lioane de lei (135 de milioane de euro), în creștere cu 82,8% față de anul trecut.

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

Dublarea profitului a fost susținută de scumpirea gazelor ca urmare a imple­mentării calendarului de liberalizare și de tarifele de înmagazinare mai mari, deși cantitățile livrate au înregistrat doar o ușoară creștere.

În primul trimestru al anului 2014 societatea a înregistrat o cifră de afaceri în va­loare de 1,45 miliarde lei (321,8 milioane de euro), comparativ cu 1,16 miliarde lei reali­zată în primul trimestru al anului 2013, rezul­tând o creștere a cifrei de afaceri de 25,33%.

Deși gazele livrate din producția internă au înregistrat o creștere ușoară în perioada analizată, creșterea veniturilor din vânzarea de gaze din producția internă se datorează în cea mai mare parte majorării prețurilor de vânzare conform calendarului de liberalizare la gaze asumat de guvernul României.

Compania a avut de câștigat și din activitatea de înmagazinare, tot pe seama creșterii tarifelor, în contextul în care capacitatea de înmagazinare este neschim­bată de ani de zile.

Din acest segment, Romgaz a colectat în primul trimestru al anului 157,3 milioane de lei (35 milioane de euro), cu 56% mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Romgaz s-a listat pe 12 noiem­brie 2013 la bursa din București, în urma unei oferte publice prin care a strâns 390 de mi­lioane de euro de la investitorii de retail și instituționali.

Prețul la care au subscris investitorii la ofertă a fost de 30 lei/titlu, iar în prezent acțiunile se tranzacționează la un preț de 34,15 lei/titlu, asigurând astfel investitorilor care au subscris la ofertă un randament de 14% fără a include dividendele pe care compania urmează să le plătească.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu