Ignoranța unor femei de serviciu, pierderea în hățișul birocratic al vagonului de tren în care se aflau mașinile de scris și documente importante dar și multe alte ghinioane au făcut ca Tratatul de la Roma, prin care s-au pus în 1957 bazele Comunității Economice Europene, precursoarea Uniunii Europene, să fie în final semnat pe o foaie albă de hârtie.Organizarea evenimentului de semnare a Tratatului de la Roma a fost până recent unul dintre cele mai bine păzite secrete din istoria UE, scrie EurActiv. Însă ceremonia de lansare a unei cărți despre istoria Comisiei Europene din perioada 1973-1986, găzduită în clădirea Berlaymont din Bruxelles, i-a oferit lui José Manuel Barroso, președintele în exercițiu al Comisiei Europene, ocazia să dezvăluie anecdote necunoscute, inclusiv pe cele legate de semnarea Tratatului de la Roma din 1957.
Karina Auriol, un cercetător al comisiei care s-a ocupat de ”colectarea” anecdotelor, descrie povestea semnării Tratatului de la Roma.
Pentru aducerea Tratatului pentru semnare la Roma a fost ales un oficial din guvernul Belgiei. Termenii acordului fuseseră negociați la Castelul Val Duchesse din Bruxelles, iar după negocieri oficialul a încărcat toate documentele, mașinile de scris și mașinile șapirograf (copiatoarele din acea vreme) în tren pentru a le duce în capitala italiană. Vagonul este sigilat, iar oficialul se urcă în același tren.
Dar când trenul ajunge la granița cu Elveția, oficialul aude sunetul caracteristic al unui vagon care este detașat de restul trenului. El sare pe peron doar pentru a realiza că este vorba de chiar vagonul cu prețioasele documente. Autoritățile elvețiene au explicat că un tren care transportă simultan bunuri și persoane nu poate să circule pe teritoriul Elveției. Oficialul nu are de ales, iar călătoria continuă cu trenuri separate.
Dar când trenul ajunge la granița cu Italia, autoritățile îi cer oficialului să prezinte certificatele de import cu toate ștampilele necesare. În timp ce acesta încearcă să explice importanța misiunii sale, iar italienii acceptă în cele din urmă să facă o excepție, vagonul se pierde. După o lungă căutare, el reușește să găseasca vagonul și să-și continue călătoria spre Roma, însă în Milano vagonul este pierdut din nou. Când belgianul și vagonul „său” ajung la Roma, constată că s-a irosit prea mult timp.
Oficialul întâmpină o altă problemă atunci când ajunge în sala din Roma, unde urma să aibă loc ceremonia semnării propriu-zise a Tratatului, dar de data aceasta cu mașinile șapirograf. Sala era decorată cu picturi ale maestrului Rubens, iar mașinile șapirograf aruncau cerneală în toate direcțiile, astfel că belgianul a fost nevoit să mute aparatele și documentele în subsolul clădirii și să angajeze studenți italieni care să-l ajute să recupereze din timpul pierdut. După doar două zile de lucru studenții italieni intră în grevă așa că echipa responsabilă cu organizarea se vede nevoită să aducă secretare din Luxemburg.
În cele din urmă, după ce aproape totul este pregătit, oficialul „erou” constată că foile sunt prea ude din cauza umidității și ia decizia să le lase la uscat pe podea o noapte întreagă. Belgianul s-a dus așadar la culcare dar dimineața are o surpriză de proporții atunci când constată că femeile de serviciu au aruncat tot ceea ce ele au crezut că sunt hârtii de care nu mai este nevoie. Astfel a dispărut Tratatul de la Roma, dar și șabloanele originale folosite la scris, fapt ce făcea imposibil crearea de copii.
Oficialul panicat împreună cu echipa sa au început să caute Tratatul în toată Roma, însă fără succes. Singura soluție găsită a fost ca șefii de state și de guverne să semneze Tratatul pe o singură foaie de hârtie pe care apărea doar numele acestora.
Organizatorii nu au fost îngrijorați că oficilitățile semnatare își vor da seama de greșeală și au presupus că aceștia vor păstra secretul, însă pentru a împiedica jurnaliștii să vadă documentul, acesta a fost dus imediat după semnare într-o cameră separată.
Karine Auriol a spus că aceste anecdote sunt importante întrucât spulberă mitul conform căruia intergrarea europeană este astăzi mai dificilă decât era în trecut. Ea consideră că este nevoie și de o “umanizare” a mitului referitor la părinții fondatori și că istoria Europei a fost dintotdeauna una de gestionare a crizelor.
Barroso a spus că a făcut deja demersurile necesare pentru începerea scrierii unei cărți care să acopere activitatea Comisiei din perioada 1986-2010. El a lăudat autorii cărții despre istoria Comisiei Europene din perioada 1973-1986 și a menționat că propria contribuție a fost să aleagă poza de pe coperta: prima ridicare a steagului UE la 29 mai 1986 în fața clădirii Berlyamont, în care apare și fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Dolores.
La lansarea de carte au participat numeroase personalități din perioada postbelică, în care a început procesul de integrare europeană, printre care și Jean Rabier, născut în 1919, șeful de personal al lui Jean Monnet, considerat unul dintre “părinții fondatori” ai Unității Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu