Vânzările de autoturisme au înregistrat în aprilie o creștere de 28,5% față de perioada similară a anului trecut, la aproape 6.800 de mașini, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).Aceasta este cea mai mare creștere lună la lună înregistrată în ultimii șase ani, ceea ce a determinat APIA să revină asupra prognozei privind evoluția pieței în 2014. Pentru prima dată de la debutul crizei, Asociația estimează că vânzările de mașini vor reveni pe plus.
„Ca urmare a acestei evoluții și luând în calcul factorii care activează în piață pe termen scurt, apreciem că la sfârșitul anului putem înregistra o creștere de 4-5% pe ansamblul pieței auto, fiind de așteptat ca aceasta să fie mai importantă pe segmentul vehiculelor comerciale”, au spus reprezentanții APIA.
APIA a arătat că o creștere de 10 luni consecutive este o situație cu care nu s-a mai întâlnit piața locală în ultimii cinci ani.
Mediul economic pozitiv ajută vânzările de mașini
„Cu datele înregistrate în aprilie, consemnăm un număr de 10 luni consecutive de creștere față de lunile similare din anul precedent. Trebuie ținut seama de faptul că în ultimele 6 luni ale lui 2013 au avut efectul pozitiv al programului Rabla, iar pe de altă parte, în primul trimestru din 2013 cu care comparăm începutul bun din 2013 vânzările au avut de suferit de pe urma așteptării induse în piață de demararea târzie a programului de casare, produsă abia în iunie 2013”, au spus reprezentanții APIA.
0 comments :
Trimiteți un comentariu