Știri pe scurt din business internațional

Știrea a fost publicată joi, 1 mai 2014, 01:41 în categoria

Ştiri pe scurt din business internaţional Economia Statelor Unite a înregistrat în primul trimestru o creștere de numai 0,1%

, cea mai slabă evoluție din ultimii trei ani, din cauza iernii deosebit de aspre, potrivit datelor preliminare ale Departamentului pentru Comerț, scrie MarketWatch. Analiștii anticipau că avansul PIB va încetini la 1%, de la 2,6% în ultimul trimestru al anului 2013. Investițiile în echipamente și construcții de locuințe au scăzut, ca și exporturile și cheltuielile guvernamentale, în timp ce creșterea stocurilor companiilor a încetinit. În pofida creșterii lente de la începutul acestui an, indicatorii disponibili sugerează că economia SUA va accelera în trimestrul al doilea pentru că angajările, cheltuielile de consum și investițiile amânate în primul trimestru din cauza vremii nefavorabile vor avea loc în primăvară. Cea mai bună evoluție în primul trimestru a fost cea a cheltuielilor de consum, care au crescut cu 3%, după un avans de 3,4% în trimestrul anterior. Această creștere a fost alimentată însă de cheltuielile mai mari pentru încălzire, din cauza temperaturilor scăzute, și de cheltuielile legate de înscrierea în programul de sănătate Obamacare.

Anca Dumitrescu

Marea Britanie ar trebui să plece din Uniunea Europeană pentru că ucide visul UE

și este sursa tuturor problemelor acesteia, a afirmat Michel Rocard, fost premier francez, citat de The Telegraph. „Marea Britanie este o țară grozavă care nu a permis niciodată Europei să se amestece în treburile ei. Aceasta a blocat continuarea propriei integrări”, consideră Rocard. El spune că este clar că „britanicii vor să o rupă cu Europa” și singurii care îi împiedică să plece din UE sunt clasa politică și financiară. „Dacă pleacă vom putea răspunde nevoilor de guvernare în Europa. Chiar și Germania realizează acest lucru și îl cere. Sper ca acest lucru să se întâmple, pentru că britanicii au împiedicat UE să se dezvolte”, consideră Rocard.

Ioana Tudor

Procurorul general al Ucrainei Oleh Mahnițki spune că fostul președinte ucrainean Victor Ianukovici, demis în februarie, și aliații acestuia au fugit în Rusia cu cel puțin 32 miliarde dolari

și îi acuză pe aceștia că finanțează mișcările separatiste din estul Ucrainei, potrivit Financial Times. „Investigația noastră include 15 bănci suspectate că au finanțat activitățile separatiste din estul Ucrainei”, a afirmat Mahnițki. Procurorii au dovezi că rebelii care au ocupat clădirile din zeci de orașe din estul țării sunt finanțați cu banii foștilor conducători ai țării, spune Mahnițki. „Vorbim de bani obținuți din activitățile ilegale ale foștilor oficiali”, a afirmat acesta și a adăugat că este vorba și despre „bani rusești”.

Ioana Tudor

Piața PC-urilor din Ungaria a crescut anul trecut cu aproape o treime față de anul anterior

, ajungând la aproximativ 100 miliarde de forinți (325 milioane euro), potrivit companiei de marketing Notebook.hu, citată de Budapest Business Journal. Vânzările de tablete au crescut cu 110% anul trecut, iar cele de laptopuri au urcat cu 25%. Pe de altă parte, piața desktopurilor s-a contractat cu 25% în 2013. În primele două luni ale acestui an în Ungaria s-au vândut cu 42% mai multe tablete decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Ioana Tudor

Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimarea privind creșterea economiei Rusiei în acest an, de la 1,3% la 0,2%

, iar șeful misiunii instituției financiare la Moscova, Antonio Spilimbergo, a declarat că țara se află deja în recesiune. „Dacă înțelegem prin recesiune două trimestre de contracție economică, atunci Rusia înregistrează recesiune în prezent“, a afirmat oficialul FMI într-o conferință de presă. Încheierea crizei din Ucraina ar reduce semnificativ incertitudinile economice din Rusia, întrucât sancțiunile impuse Rusiei în acest context afectează economia și investițiile. Economia Rusiei s-a contractat în primul trimestru, iar declarația șefului misiunii FMI la Moscova înseamnă că acesta se așteaptă ca scăderea PIB să continue, scrie Reuters. Ministrul rus al economiei, Aleksei Uliukaev, a declarat recent că PIB-ul Rusiei s-a contractat în primul trimestru cu 0,5%, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut.

Marius Oncu



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anca Dumitrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu