Știri pe scurt din business internațional

Știrea a fost publicată luni, 5 mai 2014, 07:03 în categoria

Ştiri pe scurt din business internaţional Volkswagen Motor Polska, subsidiară a grupului german Volkswagen, cel mai mare producător auto european, produce de săptămîna trecută motoare diesel de a treia generație la uzina Polkowice din Polonia, scrie The Warsaw Business Journal. Cu ajutorul noii linii, uzina poate produce motoare cu litraj de de 1,6 și 2. Noile motoare sunt mai compacte, consumă mai puțin combustibil, poluează mai puțin, sunt mai ușoare și costă mai puțin. Vicepremierul Janusz Piechocinski a explicat că investiția reprezintă o dovadă că cooperarea polonezo-germană se poate extinde.

Bogdan Cojocaru

Gospodăriile din Bulgaria au economisit anul trecut în medie 825 de leva (422 de euro), cea mai mare parte a veniturilor, de 11.420 de leva (5.840 de euro) anul trecut, fiind cheltuită pentru mâncare și plata facturilor, potrivit Novinite. Venitul mediu anual al unei gospodării este mai mare cu 7.060 de leva (3.610 euro), sau de 2,6 ori, față de cel înregistrat în anul 2000, potrivit datelor Institutului Național de Statistică de la Sofia. În același interval, cheltuielile au crescut cu 6.793 leva (3.474 euro), la 10.595 leva (5.418 euro). Bulgarii au alocat anul trecut pentru alimente 3.512 leva (1.796 euro), dublu față de anul 2000.

Marius Oncu

JPMorgan Chase, Bank of America și Citigroup, cele mai mari trei bănci din Statele Unite, și-au redus activele legate de Rusia în primul trimestru al acestui an, în contextul agravării crizei din Ucraina, potrivit Bloomberg. Expunerea JPMorgan față de Rusia a scăzut cu 13% față de sfârșitul anului trecut și a ajuns la 4,7 miliarde de dolari la finele lunii martie, în timp ce Citigroup a înregistrat un declin de 9% în acest interval, la 9,4 miliarde de dolari, potrivit documentelor transmise de cele două instituții de credit bursei de la New York. Bank of America a anunțat joi că și-a redus expunerea față de Rusia cu 22%. Tensiunile politice din Rusia și Ucraina nu au avut încă impact semnificativ asupra rezultatelor financiare, dar evoluțiile viitoare, inclusiv impunerea de sancțiuni suplimentare vizând sectoare de afaceri și persoane din Rusia, ar putea afecta afacerile, a avertizat Citigroup.

Marius Oncu

Miliardarul american Bill Gates, fost președinte și director general al Microsoft, ar putea rămâne până la mijlocul anului 2018 fără acțiuni la compania americană pe care a înființat-o împreună cu Paul Allen în 1975 dacă menține ritmul vânzării de acțiuni din ultimii zece ani. Gates a vândut în aproape fiecare trimestru din ultimul deceniu pachete de câte 20 de milioane de acțiuni Microsoft, conform unui plan prestabilit de tranzacționare. În cazul în care Gates menține același ritm, în patru ani nu va mai deține direct acțiuni la Microsoft, potrivit Reuters. Cofondatorul Microsoft a pierdut în această săptămână poziția de cel mai mare acționar persoană fizică la Microsoft în favoarea fostului director general al companiei Steve Ballmer. Ballmer s-a retras din funcție în februarie, dar a păstrat de-a lungul timpului acțiunile primite. Potrivit unor documente transmise Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA, Gates mai deține la Microsoft ușor peste 330 de milioane de titluri după vânzările din această săptămână. Ballmer are peste 333 de milioane de acțiuni. Ambii au astfel participații de circa 4% din acțiunile Microsoft și sunt, de departe, cei mai mari acționari persoane fizice. Fondurile de investiții Vanguard Group, State Street Global Advisors și BlackRock au participații ușor mai mari decât cei doi, arată datele Reuters.

Marius Oncu



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu