Explozia dezvoltării sectorului IT de pe piața locală a transformat România în cel mai performant stat al UE din punctul de vedere al numărului de specialiști pe cap de locuitor, cu 64.000 de programatori acreditați, care lucrează pentru giganți din domeniu, ca Microsoft, IBM, Oracle, HP sau SAP, conform unui studiu al companiei de cercetare Gartner, citat de Bloomberg.Banca germană Deutsche Bank este cel mai recent exemplu al jucătorilor din liga mare intrați pe piața locală, cu un centru tehnologic inaugurat ieri în București, al patrulea din lume, pe lângă două în Rusia și unu în SUA, care va angaja 500 de specialiști pentru a dezvolta aplicații pentru operațiunile băncii germane din întreaga lume.
Dezvoltarea pieței locale, ajutată de o programă școlară axată pe matematică și limbi străine încă din primele clase și de salariile atractive, a fost observată și de jurnaliștii de la Bloomberg, care subliniază că România a devenit un furnizor important de programatori, în condițiile în care Europa se va confrunta până la finalul anului 2015 cu o criză de 500.000 de specialiști în IT&C;, față de o lipsă de 300.000 în prezent, conform datelor Oracle Academy.
Cu salarii care pleacă de la 1.000 de euro, dar care pot ajunge și la peste 4.000 de euro, programatorii români sunt mai bine plătiți decât cei din Polonia, dar mai slab ca în Rusia sau Cehia, conform unui studiu Payscale.
0 comments :
Trimiteți un comentariu