Un macedonean de 40 de ani vine pe o piață de 20 de ori mai mare să readucă pe plus vânzările Coca-Cola HBC România

Știrea a fost publicată vineri, 9 mai 2014, 04:56 în categoria

Un macedonean de 40 de ani vine pe o piaţă de 20 de ori mai mare să readucă pe plus vânzările Coca-Cola HBC România De la începutul anului

Coca-Cola HBC România

și-a schimbat directorul executiv, financiar și șefii din marketing.

Jaak Mikkel, 40 de ani, managerul care ocupă de doi ani funcția de director general al companiei Pivara Skopje AD din Macedonia – un joint-venture între Coca-Cola HBC și producătorul de bere Heineken, îi va lua locul de la 1 iunie lui Stephane Batoux pe poziția de general manager al Coca-Cola HBC România, cel mai mare îmbu­teliator local de băuturi răcoritoare.



WikiZF: Profilul companiei

Coca-Cola HBC România S.R.L.

Anul trecut a adus îm­buteliatorului local al Coca-Cola un declin al vânzărilor în volum de 9%, lucru care ar putea re­prezenta un nou mi­nus al afacerilor.

Aceas­ta este cea mai mare scă­de­re a volu­me­lor Coca-Cola de după 2009, când aces­tea s-au con­tractat cu 13%.

În 2012, tot sub condu­cerea lui Stephane Batoux, volumele Coca-Cola au revenit pe plus, iar cifra de afaceri a crescut până la 435 milioane de euro. Compania nu și-a pu­blicat până în prezent cifra de afaceri și pro­fitul din 2013.

Batoux, 49 de ani, omul care a condus timp de doi ani operațiunile de pe plan local ale Coca-Cola HBC, nu este singurul manager schimbat. La începutul acestui an, compania l-a numit pe Dragoș Ion, un mana­ger care activează de cinci ani în cadrul grupului, în funcția de director financiar pentru România și Moldova.

El a preluat astfel atribuțiile lui Dan Timotin, fostul director financiar, care a fost promovat în funcția de commercial finance director în cadrul grupului Coca-Cola HBC din Grecia, cu afaceri de șapte miliarde de euro anual.

Apoi au urmat schim­bări și la vârful de­parta­men­tului de mar­keting. Mihai Ma­ri­nescu, mana­gerul care a condus de­par­ta­mentul de mar­keting al îmbute­liatorului timp de doar un an, a fost înlocuit de Natalia Stroe, 38 de ani. Începând cu 1 mai ea ocupă poziția de mar­keting & business de­velop­ment manager în cadrul îmbute­liato­rului. Însă sistemul Coca-Cola nu înseamnă doar producția și distribuirea produselor, ci și brandurile.

În România sistemul gigantului inter­na­țional este format din Coca-Cola Ro­mânia (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază și distribuie produsele Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România

Și la nivelul entității care are în grijă branduri precum Coca-Cola, Fanta, Sprite sau Cappy au existat schimbări. Nicoleta Eftimiu a fost numită în funcția de marketing manager pentru Coca-Cola România și Moldova și a început să aibă grijă de toate brandurile companiei.

Jaak Mikkel găsește astfel o companie care încă nu și-a revenit după „cutremurul“ crizei, cu vânzări în scădere. „Aștept cu nerăbdare această nouă provocare profesională, căreia îi voi dedica toată experiența acumulată de-a lungul anilor“, a declarat Jaak Mikkel, care activează în cadrul Coca-Cola HBC din 2008. El a început ca director de vânzări pentru țările baltice, iar în 2012 a fost promovat în funcția de director general al Coca-Cola HBC Macedonia. În 2013, compania a generat cel mai mare profit din istoria sa.

În Macedonia consumul de băuturi din gama Coca-Cola ajunge anual la circa 40 de milioane de litri, iar în România acest indicator este de 20 de ori mai mare.

Volumele Coca-Cola HBC România au ajuns anul trecut la circa 850 de milioane de litri, conform calculelor ZF pe baza datelor din ultimele rapoarte ale companiei-mamă din Grecia. Pe de altă parte însă, în România sunt 20 de milioane de potențiali consumatori, în timp ce în Macedonia sunt doar 2 milioane de locuitori.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu