miercuri, 4 iunie 2014

Consumul crește cu doar 4,5% în aprilie după ce introducerea accizei a lovit vânzările de carburanți

Consumul creşte cu doar 4,5% în aprilie după ce introducerea accizei a lovit vânzările de carburanţi Consumul a avansat în luna aprilie cu 4,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă ritmul de creștere a în­ce­tinit la o treime față de avansul anual postat în martie pe fondul scăderii vânzărilor de carburanți imediat după introducerea accizei de 7 eurocenți pe litru.

Vânzările de carburanți au scăzut cu peste 6% în aprilie după ce în luna martie creș­teau cu 17,4% în serie brută, un avans re­cord, pe care însă transportatorii și analiștii îl puneau pe seama conjuncturii economice, respectiv faptul că guvernul urma să intro­du­că de la 1 aprilie noua acciză.

Scăderea venită dinspre carburanți a fost însă contrabalansată de avansul vânzărilor de ali­mente și produse nealimentare (10,6% în serie brută și respectiv 9,2%). Executivii lan­țurilor de magazine din comerțul modern spun la rândul lor că simt o revenire a con­su­mu­lui după ce în lu­nile ante­rioa­re afirmau că avan­sul este doar o ci­fră statistică. Astfel, Jean Baptiste Dernoncourt, șeful opera­țiu­nilor de peste 1 mld. euro ale Carr­efour în Ro­mânia, spu­nea re­cent că evolu­ția con­su­mului a fost o sur­priză plăcută în acest an, lucrurile au în­ce­put să mear­gă în di­rec­ția bună și creș­terea con­su­mu­lui nu mai este doar o cifră ofi­cială. El a adăugat că vede oa­me­nii că vin în ma­ga­zi­ne la cum­pă­rături și ve­de și că au în­ceput să se miște alte sectoare ale eco­no­miei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu