Un număr prea scăzut din rândul celor 17.000 de angajați ai grupuluiRenault
în România conduc mașini personale marca Renault, iar compania oferă o serie de beneficii angajaților pentru a impulsiona vânzările de mașini tocmai către cei care contribuie la crearea produselor.
„Într-adevăr, avem prea puțini angajați care au mașini Renault. Am început anul acesta, România fiind țara-pilot, o acțiune care se numește «Mândri de produsele noastre», acțiune pe care vreau să o generalizăm la nivel de regiune. Angajații petrec o zi la Titu, unde fiecare vine și are o mică intervenție într-o sală în care și alți angajați vin să vorbească despre produs, după care merg pe teren să testeze mașinile noastre. Ne așteptăm ca acest tip de acțiune să aducă un boom al vânzărilor Dacia și Renault în România“, a explicat Radu Mavrodin, directorul de resurse umane al Renault pentru regiunea Euromed - Africa, care cuprinde 60 de piețe și din care face parte și România. El a fost prezent la un eveniment organizat de Renault la finalul săptămânii trecute la Pitești, în cadrul căruia au fost premiate 17 angajate ale Renault care au contribuit la rezultatele companiei în România.
WikiZF: Profilul companiei Renault
„Oferim discounturi de 7% angajaților care vor să achiziționeze o mașină marca Renault. Dar avem și diferite acțiuni promoționale care, pe lângă acest discount - care poate varia în anumite momente - oferă și finanțare. Putem lucra extern, cu bănci, dar și intern cu RCI (RCI Banque- n. red.), entitate a Renault, cu care putem funcționa cu avans 0. Cu alte cuvinte, orice angajat cu venituri relativ modeste sau medii își poate permite să își cumpere o mașină Renault, cu dobândă preferențială“, a mai spus Mavrodin.
Salariul mediu net în cadrul companiei Automobile Dacia (unde lucrează circa 14.000 de salariați din cei 17.000 ai grupului) este de 3.100 de lei net pe lună, plus beneficii.
Nivelul discountului oferit angajaților care vor să cumpere o mașină a crescut de la 5% la 7% anul acesta, iar în ultimul an s-a dublat ponderea angajaților care au cumpărat mașini Renault, însă în continuare numărul acestora este foarte mic, este de părere și Dana Oprișan, directorul de resurse umane al Renault România.
„Nu am cifrele legate de numărul total de angajați care au cumpărat mașini marca Renault în acest moment, dar în continuare prea puțini angajați cumpără mașinile noastre. O posibilă explicație este că o parte dintre angajați și-au luat mașini în 2008- 2009 și nu își permit să și le schimbe atât de des, însă ne gândim și la o politică de buy-back mai eficientă care să sporească vânzările în rândul angajaților“, a mai spus Dana Oprișan.
Unu din trei angajați ai Renault România este femeie
Aproape 5.000 de angajați din cadrul grupului Renault, adică 32% din totalul angajaților, sunt femei, iar obiectivul organizației este ca până în 2016 un procent de 45% din personal să fie format din angajate. Preocuparea marilor companii pentru introducerea unor targeturi care țin de diversitatea de gen a devenit tot mai mare în ultimii ani, ca urmare a unor politici tot mai dure impuse prin legislație pentru combaterea discriminării. În state precum Norvegia, de exemplu, se impune în mod legal ca femeile să ocupe o pondere de cel puțin 40% în directoratul companiilor private cotate la bursă, iar în toamna anului trecut se discuta la nivelul Uniunii Europene de impunerea unui procent similar și în marile companii din statele membre.
„În prezent, 30% din pozițiile- cheie din organizație sunt ocupate de femei, față de situația din 2011, când procentul era de doar 13%. În comitetul de management pe țară, 16% din poziții sunt ocupate de femei, față de un procent de 5% în 2011, deci progresele sunt notabile“, a spus Nicolas Maure, directorul general al Renault România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu