Observarea politicilor economice din persepectiva învățării oferă o viziune diferită asupra multor probleme cu care se confruntă atât economiile dezvoltate, cât și cele emergente, scrie Joseph Stiglitz laureat al premiului Nobel pentru economie într-un articol publicat de Project Syndicate.În cele mai bogate țări ale lumii s-a răspândit ideea că economiile lor sunt bazate pe inovație, dar aceasta face parte din economia țărilor bogate de mai bine de două secole. Timp de sute de ani, până la revoluția industrială, veniturile au stagnat. Ulterior, veniturile pe cap de locuitor au avut o traiectorie ascendentă, întreruptă doar ca etapă a ciclurilor economice.
Economistul Robert Solow, laureat al premiului Nobel, a atras atenția acum 60 de ani că veniturile din ce în ce mai mari ar trebui puse nu pe seama acumulărilor de capital, ci pe cea a progresului tehnologic, ceea ce înseamnă a învăța cum se fac lucrurile mai bine.
În timp ce o parte din creșterea productivității reflectă impactul unor descoperiri cruciale, cealaltă, cea mai mare, se datorează unor schimbări minore. În aceste condiții, este normal să se acorde atenție modului în care societățile învață și la ce poate fi făcut pentru a promova acest proces – inclusiv felului în care acestea pot învăța să învețe.
În secolul trecut, economistul și politologul Joseph Schumpeter susținea că principala calitate a unei economii de piață este capacitatea de inovare. Acesta considera, contrar curentului vremii, că la baza inovării stă „competiția pentru piață” și nu „competiția în piață”. În opinia lui, o succesiune de monopoliști ar duce la standarde de viață mai bune pe termen lung.
Teoria lui Schumpeter a fost contrazisă de mulți. Companiile monopoliste sau dominante, cum este acum cazul Microsoft, pot elimina procesul de inovare și, nesupravegheate de autorități, pot recurge la practici anticoncurențiale pentru a-și consolida poziția.
Mai mult, piețele s-ar putea să nu direcționeze sau să administreze eficient investițiile în cercetare și învățare. Interesele private nu sunt bine aliniate cu interselele unei societăți. Firmele pot avea de câștigat din inovațiile care le majorează puterea de pe piață, care le ajută să ocolească legile sau să canalizeze bani care altfel ar ajunge în altă parte.
Însă una dintre ideile lui Shumpeter a rămas valabilă: politicile convenționale care se axează pe eficiența pe termen scurt nu sunt de dorit dacă sunt avute în vedere inovarea și învățarea pe termen lung, cu atât mai mult în cazul piețelor emergente.
Politicile industriale și intervenția statului în alocarea resurselor între sectoare pot ajuta economiile în curs de dezvoltare. Învățarea poate avea efecte mai puternice în unele sectoare (cum ar fi industria manufacturieră), astfel încât favorizarea unor sectoare poate duce la efecte benefice asupra întregii economii. Astfel de politici au fost adesea criticate, pornindu-se de la ideea că piața, și nu statul ar trebui să „aleagă câștigători”.
Totuși, realitatea contrazice de multe ori aceste critici. De exemplu, înaintea crizei financiare, sectorul privat din America a întâmpinat probleme serioase în ceea ce privește alocarea de capital și managementul riscului, în timp ce studiile arată că proiectele de cercetare inițiate de guvern au adus economiei beneficii mai mari.
Observarea politicilor economice din perspectiva învățării oferă o viziune diferită asupra multor probleme. Cunoscutul economist Kenneth Arrow a evidențiat importanța învățării prin practică. Singura cale de a cunoaște ce este necesar pentru a avea creștere în sectorul industrial este a avea industrie. Acest lucru presupune fie un curs de schimb competitiv, fie accesul privilegiat la credite pentru unele industrii (așa cum au făcut mai multe țări din Asia de Est ca parte a strategiilor de dezvoltare aplicate cu un succes remarcabil).
Există argumente solide pentru protejarea industriei de către stat în economiile emergente. În plus, liberalizarea piețelor financiare poate submina capacitatea statelor de a învăța cum să aloce resursele și să controleze riscurile.
Proprietatea intelectuală, dacă nu este reglementată corespunzător, poate fi o sabie cu două tăișuri când este privită din perspectiva învățării. În timp ce poate stimula inițiativele de a investi în cercetare, proprietatea intelectuală poate încuraja și secretizarea, ceea ce ar împiedica fluxul de cunoștințe necesar învățării încurajând firmele să maximizeze ceea ce obțin din cunoștințele la care are acces oricine și să minimizeze contribuția proprie.
Multe politici impuse țărilor în curs de dezvoltate cu scopul nobil de a promova o mai bună alocare a resurselor împiedică de fapt învățarea și duc la standarde mai scăzute de viață pe termen lung.
Toate politicile guvernamentale, chiar dacă acest lucru nu este mereu conștientizat, au un efect bun sau rău asupra procesului de învățare. Factorii de decizie din țările emergente care conștientizează acest efect au șanse mai mari să reducă diferențele care îi separă de țările dezvoltate. Statele dezvoltate au oportunitatea de a reduce diferențele dintre practicile obișnuite și cele de succes și de a evita astfel pericolul stagnării de durată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu