Compania Agro-Chirnogi, deținută de investitori libanezi al căror lider este Jihad El Khalil, termină în luna august o investiție estimată la peste 10 milioane de euro într-o fabrică de procesare a lucernei și în utilaje pentru a recolta planta furajeră de pe câmpurile pe care le exploatează în județul Călărași. Miza proiectului este exportul către piețe precum cea chineză sau cea din Emiratele Arabe Unite.
„Într-o lună jumătate terminăm investiția, este o fabrică mică, dar costul major a fost cel al utilajelor pentru recoltat lucerna. Avem 5.000 de hectare cu lucernă“, a spus Jihad El Khalil.
Lucerna este o plantă furajeră folosită pentru hrana animalelor în fermele de bovine, iar în România face parte dintr-o piață a furajelor în care producția a avut în ultimii cinci ani valori cuprinse între 1,4 și 2,2 mld. euro, potrivit datelor Eurostat.
Procesarea lucernei în baloți este o afacere pentru care și-au arătat interesul și Ioan Niculae (InterAgro) sau Culiță Tărâță (TCE 3 Brazi/Agricost). „Toată lumea importă lucernă. Cele mai mari piețe sunt în China și în Emiratele Arabe Unite“, spune Jihad El Khalil.
Libanezii de la Agro-Chirnogi dau drumul la procesarea de lucernă în august
Știrea a fost publicată marți, 24 iunie 2014, 17:46 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu