În spatele luptei pentru președinția Comisiei Europene (CE) se află o dezbatere importantă căreia nu i-a fost dată prea multă atenție, cel puțin nu în afara Italiei și a Germaniei. Este vorba de regândirea fundamentală a regulilor fiscale din zona euro solicitată de guvernul de la Roma. Strictețea bugetară de neclintit a cancelarului german Angela Merkel este pe punctul de a se ciocni cu forța irezistibilă a premierului italian Mateo Renzi, scrie editorialistul Financial Times Wolfgang Münchau.Italia va prelua prin rotație președinția Uniunii Europene de la 1 iulie, iar Mateo Renzi are planuri mari. Președinția UE nu mai este la fel de când Consiliul European, alcătuit din reprezentanții guvernelor statelor membre ale UE,și-a desemnat propriul său președinte permanent în urma cu cinci ani. Însă acest detaliu nu l-a descurajat pe Renzi și nu l-a împiedicat să lanseze ceea ce este în esență un program unilateral. Cancelarul german a spus deja „Nein”, dar pe un ton civilizat.
Renzi propune trei schimbări principale. Prima reprezintă slăbirea regulilor bugetare oficiale. Cea de a doua este schimbarea pactului fiscal, un tratat multilateral semnat de toți membrii UE cu excepția Marii Britanii, Croației și a Cehiei. Elementul atacat este o regulă obligatorie de reducere a datoriei. A treia schimbare este înființarea unui program de investiții finanțat în comun.
Mai mult ca sigur că italianul nu își va vedea prima dorință împlinită. Cu toate acestea, el va putea să obțină ceea ce îi trebuie, acordul viitoarei Comisii pentru a da o interpretare mai flexibilă regulilor bugetare. Cât timp Jean-Claude Juncker, fostul premier al Luxemburgului și fostul președinte al Eurogroup, promite indulgență bugetară, el va putea conta pe sprijinul lui Renzi în lupta sa pentru cucerirea președinției CE. Italianul ar putea avea votul decisiv. Acest lucru îl pune pe Renzi într-o poziție favorabilă întrucât va putea primii concesii de la oricare președinte al comisiei.
Presupunând că Juncker va ajunge la președinția CE, Münchau se întreabă ce ar putea face conservatorul luxemburghez pentru Italia. Pentru început, el ar putea acorda țărilor membre mai mult timp pentru a-și reduce din deficit prin introducerea unui mod de calcul subersiv care ar putea elimina cheltuielile investiționale din calculul deficitului bugetar, iar Renzi are mare nevoie de astfel de concesii. Dacă nu ar introduce această schimbare, Renzi s-ar putea confrunta cu temuta “procedură de deficit excesiv”, pe care CE o aplică țărilor care nu reușesc să-și îndeplinească obiectivele bugetare. Prin bugetul excentric de anul acesta, care cuprinde măsuri pentru reducerea taxelor acoperite prin venituri incerte, premierul italian și-a asumat un risc mare și vrea în mod clar Comisia afara din curtea lui.
Editorialistul Financial Times vede mai puțin spațiu de manevră pentru pactul fiscal. Nu a fost niciodată o justificare economică pentru o regulă care limitează volumul datoriei la 60% din PIB-ul țării. Singurul scop al pactului a fost să ofere cetățenilor germani un moment de liniște în timpul crizei europene. El transmitea mesajul, sau mai degrabă minciuna, că țările din zona euro sunt fericite în acțiunea de reducere a datoriilor. Dar în niciun caz italienii nu își vor reduce nivelul datoriei publice din PIB cu 75 puncte procentuale în următorii 20 de ani cum cere regula datoriei. Și nici nu ar trebui să o facă. Ei ar trebuie să se concentreze în schimb pe conceptul mai larg de datorie sustenabilă, singurul lucru care contează. Chiar și acest lucru ar fi imposibil de atins cu actuala creștere economică și rată a inflației.
Pentru a genera o creștere economică mai mare, Italia și toți ceilalți membri din zona euro au nevoie de mai multe investiții iar din acest punct de vedere Renzi ar putea fi norocos. Angela Merkel este deschisă unui program investițional la nivel european iar partenerul său de coaliție Sigmar Gabriel, liderul Partidului Social Democrat, cere unul. El a surprins pe toată lumea când a afirmat că țările membre ar trebui să primească mai mult timp pentru reducerea deficitului dacă se obligă să respecte reformele. El este de accord și pentru excluderea investițiilor din calcularea deficitelor bugetare.
Impactul unui program investițional la nivel european ar depinde mai mult de mărimea sa și de viteza introducerii, și mai puțin de suma de bani cheltuită. Măsurile de austeriate au dus la scăderea dramatică a investițiilor publice și private peste tot în zona euro. Germania are nevoie de investiții, la fel ca și Italia, în infrastructură, educație, sectorul energetic și în cercetare și dezvoltare.
Cum ratele dobânzilor se apropie de 0%, un astfel de program ar fi finanțat prin mijloace proprii. El ar putea ajuta la accelerarea creșterii potențiale dacă investițiile vor duce la majorarea capacității de producție. Programul ar putea fi finanțat prin intermediul obligațiunilor cu scadență pe cinci sau zece ani emise de Banca Europeană de Investiții. Pe urmă Banca Central Europeană ar putea să cumpere majoritatea acestor obligațiuni ca parte a unui program de achiziționare de active. Münchau spune că este rezervat în privința acestui aspect dar hotărârea premierului italian constituie cu toatea acesta un pas important.
Istoria zonei euro sugereză că orice schimbarea are nevoie de timp pentru a fi aplicată și vine întotdeauna în ultimul moment. Dar tocmai de o astfel de dezbatere este nevoie. “Rezultatul său ne va ajuta să înțelegem dacă Italia și alte state membre îndatoarate pot coexista într-o uniune monetară cu Germania”, scrie editorialistul FT.
Premierul italian a promis că va insista pe crearea “Stateleor Unite ale Europei ” pe măsură ce Italia se pregătește sa preia mandatul de președinție a UE. Migrația și implementarea Pactului de Stabilitate și Creștere sunt stabilite ca fiind principalele obiective ale lui Renzi în timpul mandatului european, notează EUobserver.
0 comments :
Trimiteți un comentariu