Amprenta digitală pe care o lasă fiecare utilizator de Internet în mediul online a devenit tot mai importantă în procesul de recrutare de forță de muncă, în condi'iile în care circa 80% dintre angajatori caută pe Google numele candidaților înainte de a-i chema la interviu, scrie Bussiness Insider.Principalul aspect urmărit de angajatori este testarea credibilității viitorilor angajați. Scopul căutării candidaților pe Google este de a afla dacă sunt la fel de profesioniști precum susțin în CV și în scrisoarea de intenție.
Cele mai importante 4 aspecte pe care le urmăresc angajatorii pe Google:
1. Fotografii profesioniste
Când au ocazia, angajatorii se uită la modul în care arată viitorii lor angajați. În acest caz este foarte utilă o fotografie profesională pe rețelele de socializare, dar nu este obligatoriu ca fotografia să fie facută de un fotograf profesionist.
2. Portofoliul online
Cel de-al doilea lucru care intră în atenția angajatorilor este portofoliul online, care cuprinde munca și realizările ce pot fi găsite online. Portofoliul online este o modalitate foarte bună de arăta ce se regăsește în CV și de a prezenta credibilitate ca potențial angajat. În acest mod, angajatorii vor percepe mai bine realizările candidaților și munca pe care o pot face pentru compania lor odată angajați.
3. Prezența activă online
Angajatorii vor să vadă cum se prezintă angajații și cum interacționează cu alte persoane online. Un studiu realizat de site-ul de recrutare Jobvite, arată că 96% dintre recrutori folosesc pentru verificarea candidaților rețeaua de socializare LinkedIn, motiv pentru care persoanele care sunt în căutarea unui job trebuie să aibă un profil complet.
4. Caracterul și comportamentul
Angajatorii caută candidații pe Google pentru a le putea aprecia personalitatea și comportamentul în funcție de modul în care interacționează online. Recrutorii vor să cunoască și modul în care se potrivesc candidații cu valorile și cultura lor, nu doar ce calificări au pentru locurile de muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu