Circa 39 de milioane de tone de mărfuri au fost încărcate/descărcate în porturile maritime românești în 2012, față de 61 de milioane de tone în Polonia și 543 de milioane de tone în Olanda, țara care ocupă locul întâi în Europa după traficul maritim de mărfuri, arată datele Eurostat.În perioada 2010-2012 traficul maritim de mărfuri a fost în stagnare pe piața locală, în timp ce traficul de pasageri a înregistrat o ușoară creștere, de la 23.000 de pasageri transportați la 30.000 în 2012, potrivit datelor de la Transporturi.
Principala poartă de intrare și ieșire a mărfurilor din România este portul Constanța, care și-a crescut afacerile cu 6% în 2012, la 55,7 milioane de euro, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu