Producătorul rus de automobile Avtovaz, care fabrică modelele Lada, a început să producă mașinile low-cost Logan II și Sandero II la Tolyatti, în Rusia, scrie La Tribune. Mașinile vor fi vândute sub marca Renault, nu sub cea românească Dacia și vor fi destinate pieței rusești. Modelele vor fi prezentate la salonul auto de la Moscova de la sfârșitul lunii august.
Renault „a demarat producția de Logan II și Sandero II”, a declarat o sursă din cadrul companiei franceze. Renault și-a saturat propria facilitate de producție de la Moscova și profită de supracapacitatea Avtogaz, primul fabricant auto rus asupra căruia alianța Renault-Nissan este pe cale să preia controlul, pentru a produce cele două modele la fabrica de la Tolyatti a producătorului rus. Alianța Renault-Nissan ar trebui să încheie luna aceasta răscumpărarea a 67,1% din capitalul Avtovaz pentru 577 milioane de euro.
Avtovaz a avut pierderi nete de 7,9 miliarde de ruble (161 milioane de euro) anul trecut. În ciuda ajutorului primit de la Renault, nivelul de productivitate este departe de cel al concurenților internaționali. Constructorul rus are o supracapacitate de producție și efective enorme de personal, moștenite din perioada sovietică.
Renault este marca auto nr. 2 în Rusia după Lada și produce modelul Duster la Moscova.
Rușii au început să producă Logan II și Sandero II
Știrea a fost publicată marți, 24 iunie 2014, 14:01 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu