"Atacă, infiltrează, așteaptă!". Murdoch folosește și cu Time Warner strategia care l-a ajutat să preia Dow Jones

Știrea a fost publicată marți, 22 iulie 2014, 15:11 în categoria

'Atacă, infiltrează, aşteaptă!'. Murdoch foloseşte şi cu Time Warner strategia care l-a ajutat să preia Dow Jones “Atac. Scurgere de informații. Așteptare” este strategia pe care Rupert Murdoch, fondatorul și președintele grupului media News Corporation, o folosește în încercarea de a cumpăra Time Warner Inc., scrie

Bloomberg

.

Strategia este similară celei folosite în 2007, când News Corp. a preluat compania Dow Jones, primul editor al publicației The Wall Street Journal, pentru suma de 5 miliarde de dolari. Inițial, Murdoch a făcut o propunere privată companiei care nu dorea la acel moment vânzarea, apoi a scurgere de informații în presă l-a ajutat pe Murdoch să facă presiuni asupra bordului Dow Jones pentru a ajunge la o înțelegere.

În prezent, 21st Century Fox Inc.  încearcă să achiziționeze Time Warner, compania care deține HBO, CNN și Warner Bros., pentru suma de 75 de miliarde de dolari. După ce o ofertă inițială a companiei Fox fost refuzată, Murdoch așteaptă să vadă dacă Time Warner va continua să refuze propuneri venite și din alte părți, potrivit unor surse apropiate. O astfel de strategie este folosită în general de oamenii de afaceri care încearcă să pună presiuni asupra boardului de conducere.

Time Warner schimbă regulamentul intern ca să se protejeze de ofertele agresive ale lui Murdoch

“Este strategia pe care Murdoch a folosit-o nu numai pentru achiziția Dow Jones, ci pentru multe dintre tranzacțiile sale”, a declarat Porter Bibb, asociat al Mediatech Capital Partners, o bancă privată specializată în media și tehnologie, care oferă consultanță în astfel de tranzacții. ”Murdoch este mult mai priceput decât muți oameni care s-au ocupat de tranzacții mai sofisticate, pentru că este conștient de impactul pe care media îl poate avea asupra proiectelor pe care le derulează”, a mai spus Bibb.

În primele patru zile de la listarea companiei Time Warner pe Bursa din New York, peste 14% din totalul de 882 de milioane de acțiuni au fost tranzacționate.

Scurgere de informații plănuită. După ce Murdoch i-a făcut CEO-ului Timer Warner, Jeff Bewkes, o propunere de cumpărare a companiei cu prețul de 85 de dolari pe acțiune, care a fost respinsă, posturile de știri au raportat că Time Warner ar putea fi scoasă la vânzare, reprezentând o țintă importantă pentru posibili cumpărători.

Stratagema de așteptare, ultimul pas din strategia lui Murdoch, presupune un interval de așteptare, în care noi acționari să vină la Time Warner. Numărul noilor acționari care să își dorească vânzarea firmei trebuie să fie suficient de mare, astfel încât boardul de conducere să le ia în considerare decizia.

Murdoch  încearcă să convingă acționarii de la Time Warner că preluarea companiei de către Fox ar putea aduce beneficii pe termen lung ambelor părți. Fox previzionează că poate reduce costurile celor două companii cu peste un miliard de dolari, ca urmare a achiziției, a declarat o sursă apropiată.

Conglomeratul  Time Warner este de 15 ori mai  mare decât compania Dow Jones, însă achiziția ei ar putea fi o țintă mai ușoară pentru Murdoch, pentru că nu are un bloc de acțiuni controlate de o singură familie. În cazul Dow Jones, familia Bancroft, acționarul majoritar, deținea peste 64% dintre drepturile de vot.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Luciana Georgescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu