Occidentul poate și se pregătește să scoată Rusia de pe piețele financiare internaționale și din sistemul financiar global, iar Moscova a lansat propriile sancțiuni contra Vestului, care țintesc mai ales partea comercială. Lumea asistă la începutul unui nou război rece, iar problema care se ridică acum este cine va ceda primul și care vor fi victimele.Companiile și instituțiile financiare rusești sunt puternic dependente de piețele de capital occidentale. Băncile de stat, cele mai mari din Rusia, au acumulat aproape 20% din datoria externă a țării, potrivit datelor băncii centrale.
Între 2004 și 2012 companii cu sediul în Rusia au strâns 48 de miliarde de dolari prin oferte publice inițiale de cumpărare de acțiuni pe piețele din UE.
Din total, 15 miliarde de dolari reprezintă emisiuni ale instituțiilor financiare de stat, scrie The Telegraph. În 2013, 47% dintre obligațiunile emise de instituțiile financiare rusești controlate de stat au fost lansate pe piețele din UE.
Băncile VTB, Sberbank, Gazprombank și Vnesheconombank au obligațiuni de 15 miliarde de dolari denominate în dolari, euro și franci elvețieni care vor ajunge la scadență în perioada 2015-2017, potrivit Bloomberg. Spre comparație, datoria în ruble este echivalentă cu 9,7 miliarde de dolari. Băncile va trebui să refinanțeze datorii de 50 de miliarde de dolari în monedă străină în următorii 30 de ani, față de datorii în ruble de 16 miliarde de dolari.
Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, are datorii de 44 de miliarde de dolari, în cea mai mare parte denominate în dolari.
Compania, care are vânzări anuale echivalente cu aproape 9% din PIB-ul rusesc, trebuie să rostogolească datorii de 26 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului viitor. Rosneft are rezerve de lichidități, dar trebuie să finanțeze investiții prin care să-și mențină producția.
Deprecierea rublei din cauza sancțiunilor occidentale, deși în teorie este bună pentru exportatori – așa cum susține Kremlinul, nu va face decât să mărească datoriile în valută. Prin blocarea accesului la propriile piețe de finanțare, Occidentul crește costurile de împrumut pentru băncile rusești de stat și le restrânge forța de a credita economia dacă statul nu le asigură o sursă alternativă de fonduri.
Statele UE sunt cele mai mari piețe pentru exporturile Rusiei
În fața acestor presiuni, Moscova a indicat că ar putea bloca importurile de carne de pui din SUA și de fructe din Uniunea Europeană. Rusia este a doua piață ca mărime, după Mexic, pentru producătorii americani de pui. Exporturile americane de pui în Rusia s-au cifrat anul trecut la 309 milioane de dolari.
Dacă ar fi ca Occidentul să răspundă Rusiei prin blocarea piețelor de consum, lovitura ar fi dură pentru Moscova. Olanda, un stat UE, este cea mai importantă piață pentru exportatorii ruși, de peste două ori mai mare decât următoarea clasată, China. Piețe majore sunt, de asemenea, Germania și Spania. De asemenea, din Germania, Japonia, SUA și Franța Rusia importă produse cu valoare adăugată mare. Totodată, cele mai mari investiții directe străine vin în Rusia din țări occidentale sau paradisuri fiscale controlate de acestea. Cipru era, la sfârșitul anului 2012, cea mai mare sursă de investiții directe străine pentru Rusia.
Victimele din tabăra occidentală
City-ul londonez este adesea văzut ca principalul pierzător vestic în cazul în care Rusia este izgonită din sistemul financiar internațional, însă instituția de credit cu cea mai mare expunere la turbulențele politice din Rusia este Raiffeisen Bank, din Austria. Pe locul doi stă Société Générale din Franța. Raiffeisen este una dintre cele mai mari bănci străine cu activități în Rusia, unde a umplut golul lăsat de rivali precum HSBC și Barclays, care nu au rezistat, scrie The Guardian. Banca austriacă are un portofoliu de credite de 13 miliarde de euro în Rusia. De altfel, băncile europene au participat cu două treimi la împrumuturile acordate Rusiei, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaționale.
De asemenea, lanțul american de restaurante fast-food McDonald's a fost luat la țintă de autoritățile care asigură protecția consumatorului în Rusia. Pentru Unilever, un colos anglo-olandez care produce bunuri de larg consum, Rusia este crucială pentru planurile pe termen lung de a-și dubla veniturile. Cel mai facil mod prin care Rusia poate răspunde sancțiunilor Occidentului este de a bloca exporturile de metale necesare companiilor aerospațiale și auto. Gigantul aerospațial american Boeing își cumpără o treime din titaniu din Rusia.
0 comments :
Trimiteți un comentariu