Este bine că după patru ani de șocuri fiscale de la PDL (impozitul forfetar, TVA) și după alți doi ani de la PSD (acciza pe benzină, taxa pe stâlp) se pune acum problema scăderii contribuțiilor sociale, dar războiul care s-a declanșat este nejustificat de mare pentru o măsură care nu scoate România din subdezvoltare.Atâta energie s-a consumat pentru justificarea sau contra-justificarea acestei măsuri încât aparent de ea atârnă cu totul relansarea economică și punerea României pe un drum corect, ceea ce este fals.
Lupta cea mare este de fapt cu subdezvoltarea și anume cu oprirea industrializării și a urbanizării țării în urmă cu 25 de ani. Față de 8 milioane de salariați cât avea în 1990, România mai are astăzi doar 4,5 milioane iar gradul de urbanizare stagnează la 52% în ultimele două decenii și jumătate.
Privatizarea - către străini, către români – a fost urmată din păcate în multe, prea mult locuri, de distrugere și capitalul venit în loc, străin în primul rând, nu l-a înlocuit pe cel anterior pentru a putea antrena suficient economia și populația în activități cu valoare adăugată.
Carom Onești, Fibrex Săvinești, Moldosin Vaslui, IMUM Medgidia, fabricile de zahăr și de ulei din Bărăgan, Chimopar București, Doljchim Craiova, Solventul Timișoara, Sinteza Oradea – numai câteva exemple din sute de fabrici de îngrășăminte, de fibre și fire sintetice, de reactivi chimici, mase platice, solvenți, insecticide, aditivi pentru uleiuri minerale sau produse farma, cu mii de angajați care în loc să fie modernizate au fost demolate sau așteaptă la rând.
Nu era nevoie în România de îngrășăminte, de fire și fibre, de reactivi chimici și medicamente?
Închiderea capacităților industriale a fost urmată de depopulare: cu 32% a scăzut populația orașului Roman între 2002 și 2012, cu 23% Câmpia Turzii, cu 22% populația orașului Brăila și cu 26% populația orașului Turnu Măgurele. Unde s-a mai văzut, în ce țară din lume a mai avut loc o așa depopulare ca urmare a condițiilor vitrege de trai fără să fi avut un război sau ciumă?
Sunt 34 de orașe unde populația a scăzut cu mai mult de 20% în perioada 2002-2012, unde condițiile din școli și spitale sunt deplorabile, pe măsura lipsei locurilor de muncă, unde tinerii gândesc că nu au altă șansă decât să plece imediat ce fac 18 ani în Italia sau Spania pentru joburi necalificate.
Scăderea CAS (o măsură de altfel de salutat, că acum poate se răzgândesc și anunță o creștere de 5% a CAS la anul, ca să acopere deficitul fondului de pensii publice!) nu ține locul unui Program Național de Relansare a Economiei de care are nevoie România.
Nu ține locul centrelor de procesare a laptelui, a legumelor și fructelor care ar trebui să apară în fiecare comună din România, nu ține locul acoperii rușinii de a avea deficit comercial extern la produse de panificație când din satele depopulate, cu case și garduri semidărâmate, unde copiii se joacă în praf desculți, zboară azi camioanele de 20 de tone de grâu care umflă conturile traderilor.
Aceasta a fost situația în anii ’90, iar din păcate în prezent vine iar un val de închideri, ale investitorilor străini: fabrica de oțeluri speciale Mechel Târgoviște (investitori ruși), fabrica d emedicamente Europharm Brașov, pentru care britanicii nu au găsit un cumpărător, fabrica de bere Ursus demolată la Cluj sau fabrica de ciocolată Poiana demolată la Brașov.
La acestea se adaugă capacitățile industriale ale românilor care sunt sufocate de lipsa capitalului. Băncile străine au ajuns, culmea, să finanțeze cu depozitele românilor – pentru că de acasă nu mai aduc bani, ci dimpotrivă, își reduc expunerea locală - firmele străine: austriecii pe austrieci, grecii pe greci, germanii pe germani, francezii pe francezi.
Valul de insolvențe care a lovit economia este din ce în ce mai greu de suportat. Cu o rată a creditelor neperformante de 22% sistemul bancar este aproape „în pioneze“ având nevoie acută de bani suplimentari de la statele de unde vin băncile prezente în România, așa cum a fost salvată Bancorex cu banii statului român. Dar va accepta contribuabilul austriac, grec sau francez să contribuie la salvarea băncilor care au sucursale în România?
Din acest punct de vedere, este dramatic să ajungi să spui într-un document guvernamental că finanțezi scăderea CAS „dintr-o mai bună recuperare“ a obligațiilor fiscale de la firmele în insolvență. Păi dacă firmele respective nu mai au piață, nu mai au produse, nu mai au finanțare, adică sunt muribunde, tu ca guvern speri să le strângi și mai tare de gât să scoți mai mulți bani de la ele și te bazezi pe acești bani pentru reducerea CAS?
„Păi nu ți-am spus că n-am? Ce să-ți fac eu dacă n-am?“, spune Moromete al lui Marin Preda când vine „Fonciirea“, adică Fiscul, la poartă. Adică tu ca guvern tot de la Moromete care n-are speri să iei banii ca să-i spui după aia – uite, băi Moromete, ți-am redus dările cu 5%!
0 comments :
Trimiteți un comentariu