
Cei mai mulți dintre ei (aproape 40%) se angajează la începutul carierei pe salarii cuprinse între 150 și 250 de euro ne pe lună, pentru un job full-time, dat fiind faptul că majoritatea nu au experiență pe piața muncii. De altfel, studiul realizat de Hipo.ro, care până pe 15 august organizează un târg virtual de cariere pentru absolvenți, arată că peste 40% din cei care au absolvit o facultate fie nu au acumulat nici un fel de experiență profesională cât timp au studiat, fie s-au implicat în stagii de practică (obligatorii în facultate) sau programe de internship care au durat mai puțin de trei luni (organizate, în general, pe timpul verii).
În astfel de condiții, obținerea acceptului din partea angajatorilor poate să dureze și câteva luni. Spre exemplu, doi din cinci absolvenți de facultate a fost nevoit să-și trimită CV-ul la o companie sau să aplice pentru un job de peste 40 de ori până să obțină un prim loc de muncă.
Studiul realizat de Hipo.ro, platforma de recrutare online a firmei de consultanță în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions, a fost realizat în luna mai a acestui an pe un eșantion de 2.059 de candidați.
0 comments :
Trimiteți un comentariu