Cele mai așteptate acțiuni din acest an, cele aleElectrica București
(simbol busier EL), vor intra astăzi pentru prima dată la tranzacționare la categoria I a BVB în urma ofertei publice de listare a companiei la bursa din București, brokerii anticipând că prețul acțiunilor ar putea să atingă un nivel maxim de 12,1 lei/acțiune pe parcursul zilei, cu 10% peste cel la care investitorii au subscris în ofertă.
La prețul din ofertă, de 11 lei/acțiune, Electrica este evaluată la 3,77 mld. lei (circa 860 mil. euro) și va fi a șasea cea mai mare companie locală pe bursă, apropiată ca valoare de Banca Transilvania, care are o capitalizare de 910 mil. euro. „Sunt șanse mari ca în 2014 să vedem Electrica inclusă în indicele BET, ceea ce va genera o creștere consistentă“, spune Mihai Mureșian, directorul de tranzacționare al Intercapital Invest.
Electrica este cea de-a treia companie listată la bursa de la București, după Fondul Proprietatea și Romgaz, care îndeplinește condițiile pentru ca bursa de la București să fie upgradată la statutul de piață emergentă, urmând să genereze o lichiditate superioară acțiunilor Petrom, BRD sau Banca Transilvania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu