Oficialitățile europene se uită la exemplul Belgiei, care a înființat cooperative energetice, pentru a mări independența energetică a Uniunii Europene (UE), dar și pentru a reduce emisiile de carbon din atmosferă, scrie EurActiv.
UE a cheltuit anul trecut aproape 1,25 miliarde de euro pe zi pe importurile de energie, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europeane. Prețul este cu atât mai mare cu cât Rusia, pricipala sursă externă de energie a Europei, își folosește resursele ca armă geopolitică.
În Belgia și în multe alte localități din nordul Europei locuitorii au luat producția de energie pe cont propriu și au creat proiecte de investiții la care oricine poate deveni acționar.
“Aceasta este o oportunitate pentru cetățeni. Producția de energie vine aproape de ei”, a spus Dirk Vansintjan, coordonatorul Ecopower, o cooperativă belgiană de energie regenerabilă.
Cooperativa, finanțată parțial de UE, încearcă să stimuleze investițiile cetățenilor în domeniul energiei regenerabile și permite oricui să cumpere acțiuni și, prin urmare, să devină un membru al proiectului. Ecopower are aproape 37.000 de membri, deține 11 turbine eoliene, trei instalații hidroelectrice și 270 de panouri solare.
“Observăm un mare potențial în acest model. Acesta încurajează acceptabilitatea”, a spus Adrien Bullier, care lucrează în Agenția Executivă a Comisiei Europene pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii.
Membrii care se angajează să facă parte din cooperativele de energie regenerabilă (REScoop) sunt motivați de dorința de a combate schimbările climatice și încearcarea de a deveni “cetățeni etici”, care își produc propria energie cu emisii reduse de carbon.
Comisia Europeană a propus recent o serie de obiective referitoare la mediul climatic și domeniul energetic pentru anul 2030, care include reducerea cu 40% a emisiilor de carbon, comparativ cu nivelurile din 1990, și o țintă de creștere de 27% a surselor de energie regenerabilă. Belgia s-a angajat la rândul său să reducă emisiile de carbon cu 80-95% până în 2050.
"Comisia Europeană are o atitudine pozitivă față de producția de energie în comun, întrucât astfel de inițiative se bazează de obicei pe energia din surse regenerabile și, prin urmare, contribuie la atingerea obiectivelor europene de SRE (surse regenerabile de energie) și GES (gaze cu efect de seră)", a spus Sabine Berger, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru energie, Günther Oettinger.
Anul viitor, reprezentanții guvernelor la nivel mondial se vor întâlni la Paris pentru conferința ONU COP21, cu scopul de a stabili un acord referitoar la reducerea nivelurilor de emisii de carbon pentru a evita creșterea temperaturii globale cu două grade Celsius.
"Puterea comunitară trebuie să fie recunoscută ca o strategie-cheie pentru schimbările climatice, precum și pentru dezvoltarea economică, socială și locală", a spus Josh Roberts, un avocat al problemelor de mediu al ClientEarth.
Cu toate acestea, cetățenii se pot confrunta cu obstacole de reglementare sau financiare atunci când se angajează în lansarea unor proiecte de cooperare, regulile fiind diferite în fiecare țără membră a UE. Piețele energiei tind, de asemenea, să fie dominate de câțiva jucători mari și stabili.
"Proiectele de energie regenerabilă pot fi finanțate mai ușor în unele țări decât în altele”, a adăugat Vansintjan.
Exemplul Belgiei pentru independență energetică: cooperativele de energie regenerabilă la care oricine poate participa
Știrea a fost publicată duminică, 6 iulie 2014, 00:02 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu