Mediul de afaceri din Mureș: Este nevoie de o comunicare mai bună între investitori și administrația locală pentru a transforma orașul Târgu-Mureș într-un hub regional

Știrea a fost publicată marți, 1 iulie 2014, 02:00 în categoria

Mediul de afaceri din Mureş: Este nevoie de o comunicare mai bună între investitori şi administraţia locală pentru a transforma oraşul Târgu-Mureş într-un hub regional Consolidarea mediului aca­de­mic, modernizarea aero­por­tu­lui, dezvoltarea infrastructurii, creșterea numărului de turiști odată cu crearea unui canal de comunicare mai eficient între investitori și factorii de decizie locali ar putea transforma orașul Târgu-Mureș într-un hub regional de afa­ceri în următorii ani, poate chiar un hub eco­nomic Pharma, au apreciat repre­zen­tanții mediului de afaceri din Mureș prezenți la conferința „Dezvoltarea mediului de afa­ceri din județul Mureș“, oragnizată de Ziarul Fi­nanciar împreună cu compania de asigu­rări Allianz-Țiriac.

Cu o populație de peste 550.000 de per­soane și cu un PIB per capita de 5.300 de euro (cu 21% mai scăzut decât media națio­nală), județul Mureș a fost eclipsat în ultimii ani de Cluj, Sibiu sau Brașov, județele vecine care au reușit să se dezvolte mult mai bine din punctul de vedere economic prin atra­gerea de investiții străine noi. „Au fost multe de­cizii politice greșite care au dus la distru­ge­rea industriei locale, a unei zone cu re­sur­se serioase, emblematică pentru eco­no­mia ro­mânească. Este un de­zas­tru ceea ce se în­tâm­plă cu pădurile din Mureș, cu spitalul local, însă nu am cuvinte de laudă nici pen­tru aeroport sau pentru com­binatul

Azo­mu­reș

, care continuă să po­lueze“, a spus Dorin Florea, primarul muni­ci­piului Târgu-Mureș.

După Revoluție, în urma unor priva­ti­zări destul de „discutabile“, municipiul Târgu-Mu­reș a pierdut o serie de mari între­prin­deri mecanice, electrotehnice și de bu­nuri de larg consum, însă, cu toate acestea, în pre­zent a început procesul de reindus­tria­li­zare a orașului.

Față de județele vecine, situația econo­mică a Mureșului este dezavantajată din punctul de vedere al infrastructurii, iar una dintre soluții ar fi realizarea unei conexiuni rapide, o superstradă, între Târgu-Mureș și Cluj, prin implicarea adminis­tra­țiilor jude­țe­lor învecinate dacă nu există sus­ținere de la centru pentru aceste in­ves­tiții. Mediul de afaceri din Mureș consideră că revitalizarea businessului local trebuie fă­cută prin investiții în domeniul farmaceutic, ținând cont de tradiția pe care Târgu-Mureș o are în acest sector de activitate, dar și prin dezvoltarea unor centre de prelucrare a lemnului, cu valoare adăugată mare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

0 comments :

Trimiteți un comentariu